A voi sau a dori?

4141

       Oamenii spun foarte uşor: „eu vreau" - fără să realizeze războiul care există între voinţă şi dorinţe. A voi şi a dori sînt lucruri principial diferite, dar, deşi majoritatea oamenilor sînt purtaţi de dorinţe şi nu de voinţă, totuşi le place să afirme că ei „fac ce vor".
        De ce este atît de important să definim voinţa în raport cu dorinţele? Tocmai pentru că voinţa este cîrma, iar dorinţele sînt „combustibilul" care pune în mişcare întreaga noastră făptură. Raportul dintre voinţă şi dorinţe pune în valoare starea de graţie a omului, care este Libertatea, sau o umbreşte, aruncîndu-l pe om în haosul pe care îl pricinuieşte neîncetata rotire a dorinţelor, care prin natura lor sînt mişcătoare, trăgînd fiecare în partea ei, astfel mişcînd şi clătinînd voinţa de care se află legate ca de un ţăruş.

      Dacă ar fi să ne închipuim plastic acest lucru, am putea compara dorinţele cu nişte cai care se rotesc în cerc, legaţi de stîlpul voinţei. Atît timp cît mersul cailor e armonios, voinţa rămîne nemişcată, oferind mişcării o rază perfectă, astfel încît alergarea cailor să pară un dans. Dacă însă unul dintre cai ar începe să alerge invers sau să se ridice în două picioare, atunci şi ceilalţi ar cădea pradă haosului, ajungînd să se tragă în toate părţile, pînă ar smulge stîlpul voinţei, tîrîndu-l aiurea.
      Voinţa este ceva ce ţine de libera alegere şi de aceea este ceva propriu doar omului, nu şi animalelor, în timp ce dorinţele izvorăsc din instinc te şi sînt legate de simţuri, fiind proprii atît oamenilor, cît şi animalelor. De pildă, atît oamenii, cît şi animalele simt dorinţa de a mînca, dar oamenii pot posti prin voinţă.
     Voinţa este partea superioară a sufletului uman, astfel că omul poate face alegeri care nu sînt dictate de dorinţe, spre deosebire de animale care sînt mişcate doar de dorinţe şi spaime. Omul face alegeri raţionale pe care le urmează - alegerile care se fac din pornirile dorinţelor sau sînt dictate de spaime îl apropie pe om de animal, abătîndu-l de la chemarea pe care o are în lume.

                                             Ieromonah Savatie Baştovoi , Sindromul ,,cesăfac", Ed.Cathisma, Bucureşti, 2014, p.9-11


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
12559

Străduiţi-vă să nu acuzaţi niciodată pe altul, ci rugaţi-vă pentru el

Străduiţi-vă să nu acuzaţi niciodată pe altul, ci rugaţi-vă pentru el. A judeca pe cineva pentru lipsurile pe care le are, înseamnă să nu-ţi vezi propriile tale defecte. În starea noastră de cădere suntem incapabili să judecăm, în mod correct, pe fratele nostru. Să nu fiţi atât de siguri că fratele vostru se înşeală. Nu-l […]

Articole postate de același autor
32521

Zece sfaturi de la Ieromonahul Savatie Baştovoi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă […]