De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El, din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând şi învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El ... Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie aşa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.
Dacă acum te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
Ţi se pare că poruncile Lui sunt nori şi sunt grele. Ele sunt pur şi simplu puterea pe care nu o ai acum ca să trăieşti cum ne cere El. De exemplu: tu nu poţi să nu cârteşti când cineva face ceva rău sau ceva care te doare, pentru că nu ştii să faci altceva şi nu te-a învăţat nimeni să fii atentă şi la durerea celorlalţi, pe care nu o poţi simţi pe dinăuntru, ca pe a ta. Ca remediu la această neputinţă, Domnul îţi dăruieşte porunca: Binecuvântează pe cel ce-ţi face rău. Nu judeca! Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poţi, vei descoperi că nu mai cârteşti şi că durerea devine altceva pentru tine.
Cum binecuvântezi? Aşa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X, care făcând ce face acum, mă răneşte, îmi face rău, mă doare!”
Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu ştii de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimţire sau ură, din neştiinţă sau cu bună ştiinţă... Tu eşti judecătorul lui. Eu Te rog să-l binecuvântezi şi pe mine să mă înveţi cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”. Desigur e doar un exemplu. Poţi găsi alte cuvinte.
Dacă nu ai puterea să rosteşti asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poţi. Ajută-mă!”
Atunci poate că vei auzi chemarea Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică, şi să-L laşi să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtăşanie, să te înveţe mai multe, cum ştie El.
Şi multe, multe se vor schimba mergând pe calea cea strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorinţa ca lucrurile să fie aşa cum vrem noi.
Altfel, oricât ai urla şi ai bate din picior, nimic nu se schimbă, pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.
