Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi

575

Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel, mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos, chiar şi când te îndeletniceşti cu alte treburi. Este nevoie de dragoste către Hristos, de ardoare.

Pomenirea morţii o vei dobândi prin rugăciunea „Doamne Iisuse…”, prin rugăciunile Bisericii, prin imne, aducându-vă în minte lucrările lui Dumnezeu şi fragmente din Sfânta Scriptură şi din alte cărţi duhovniceşti.  Asta, de bună seamă, cere o aplecare către bine; nu se face din constrângere, ci întâi de toate prin harul dumnezeiesc. Însă harul dumnezeiesc are nevoie de temeiuri, de iubire şi de smerenie.

Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi. Dacă nu trăiţi cele dumnezeieşti, răul vă va înconjura, vă va cuprinde moleşeala şi vă veţi chinui.

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 238


Articole Asemănătoare
1028

Tă­cerea vindecă

„În situaţiile în care oamenii ne desconsideră şi ne izgonesc, ne prigo­nesc, nu trebuie să vorbim deloc, ci trebuie să tăcem. Nu trebuie nici măcar să ne justificăm, căci justificarea dă prilej pentru o altă judecată, iar tă­cerea vindecă.” Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la […]

Articole postate de același autor
3186

Pentru o zi – voluntar în loc de primar

Primarul de Zberoaia, Dinu Guțuțui a decis să lase treburile primăriei pentru o zi și să devină voluntar. L-am surprins la biserica din sat, îmbrăcat în haine de muncitor, alături de alți 12 bărbați din sat, în frunte cu parohul bisericii, Ioan Țușcă. Cu toții se chinuiau de zori să scoată poadeaua veche din lăcașul […]