Cum a salvat Sfânta Cruce trei fete de la primejdie

17061

Suntem datori să purtăm Sfânta Cruce și să n-o scoatem niciodată, până la moarte. Creștinul fără cruce e ca ostașul fără armă și dușmanul cu ușurință îl biruie pe el. Trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce corect. Crucea este păzitoarea lumii, frumusețea Bisericii, salba îngerilor și dracilor rană. De aceea fiecare creștin trebuie să cintească Crucea lui Hristos și să i se închine Ei.

Iată un exemplu care vorbește despre puterea Crucii și a semnului Crucii. Trei fete mergeau de-a lungul căii ferate și s-au pomenit între două trenuri care treceau în direcții opuse. Toate trei au rămas în viață. Trenurile au trecut și fetele au văzut trei draci care se certau.

„De ce n-ai împins-o sub tren, îi ziceau doi celui de-al treilea, era un moment potrivit, sufletul ei avea să fie al nostru”. Iar acela răspunde: „N-am putut, ea are la gât cruciuliță și n-am putut să-i fac nimic. Iar tu de ce n-ai omorât-o pe-a ta? Ea doar nu are cruce?”. „Da, ea n-are cruce, dar când a ieșit din casă și-a făcut semnul crucii și de asta n-am putut să-i fac nimic”. L-au întrebat și pe al treilea necurat: „Iar tu de ce ai căscat gura? A ta cu totul e necredincioasă!”. „Așa este, dar maică-sa i-a făcut cruce înainte de drum și i-a spus: „Mergi cu Domnul”. În acest caz eu nu am nici-o putere: nu am dreptul să încalc binecuvântarea mamei, pentru că ea este de la Dumnezeu”.

Sursa: Serghei Lavrov, Cu noi este Dumnezeu, Editura Angelus, Chișinău 2012, p.88

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
4104

Să facem să rodească singurătatea noastră!

Folosiți perioada aceasta de singurătate ca să fiți un părinte mai bun când va fi să fiți. Iar dacă nu veți fi părinte mai bun, folosiți perioada aceasta de singurătate ca să-i ajutați pe cei pe care-i veți avea în față singuri și nu vor putea suporta singurătatea. Vreau să vă spun că, în ciuda […]

Articole postate de același autor
3282

Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi?

Întâi de toate, trebuie să le dăm propriul exemplu de rugăciune zilnică, fără a-i obliga. În timpurile de demult cea mai importantă pentru copil era învăţarea rugăciunilor de seară şi de dimineaţă. Această învăţare a rugăciunilor se transmitea de la o generaţie la alta. Din păcate, tradiţia bisericească a fost întreruptă în acest sens. Astăzi, […]