Cinstirea Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1659

În ziua cinstirii Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul, marți, 2 august 2016, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat împreună cu un sobor de preoți și diaconi Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.

La final, Prea Sfinția Sa a rostit un cuvînt de învățătură despre modelul de asceză, de tărie în credință și de mărturisire a ei prin fapte, oferit nouă de viața și activitatea Marelui Prooroc Ilie – unul dintre cei mai populari sfinţi ai Vechiului Testament. Prooroc de foc al Dumnezeului Savaot, mistuit de „rîvna casei Domnului“, el a rămas în conştiinţa Bisericii drept apărătorul neînduplecat al legii dumnezeieşti, într-o perioadă tulbure a poporului evreu, cînd rătăcirea idolatriei care venea din partea regelui Ahab şi a soţiei sale, Isabela, depărta pe tot mai mulţi de la credinţa în Unul Dumnezeu.

Faptele minunate ale lui Ilie, care îşi întărea cuvintele de foc cu foc coborît din cer, intransigenţa în faţa păcatului relei credinţe, calitatea de a fi un văzător al Domnului şi, desigur, sfîrşitul său neobişnuit – mutat la Domnul fără a mai trece pragul morţii – i-au dat lui Ilie aura de sfînt ales. Statutul lui Ilie de sfînt ales al Vechiului Testament este întărit chiar de Mîntuitorul Hristos, care şi-a arătat dumnezeiasca slavă pe muntele Tabor, avînd ca martori pămînteşti pe cei trei Apostoli şi drept contemplatori cereşti, pe Moise şi Ilie. Sfîntul Prooroc Ilie, ca martor al slavei cereşti, va fi şi unul dintre personajele care vor apărea în vremea sfîrşitului lumii, luptînd cu aceeaşi rîvnă cu forţele răului (Apoc. XI, 7).

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
2480

Sărbătoarea Întîmpinării Domnului la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

Luni, 15 februarie 2016, în ziua praznicului Întîmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul serviciului divin au fost înălțate rugăciuni pentru odihna cu drepții […]

Articole postate de același autor
4576

Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul Suntem fericiți atunci când îi iubim pe toți oamenii în taină. Și atunci vom simți că și pe noi toți ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni. Să iubim, să ne jertfim pentru toți dezinteresat, fără să cerem răsplată. Atunci omul se echilibrează. Aceasta este […]