Când omul urcă duhovniceşte, frica îl părăseşte

701

Bătrânul Filotei spunea că în această viaţă trecătoare omul trece prin diverse încercări şi trebuie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu. Viaţa aceasta trecătoare se aseamănă cu o mare şi noi, oamenii, cu nişte vaporaşe. Vapoarele care umblă pe mare nu întâlnesc doar calm, ci adesea vânturi puternice şi mari furtuni, fiind în pericol.

Noi, de asemenea, când vâslim pe marea acestei vieţi trecătoare, întâlnim adesea vânturi puternice şi furtuni mari: certuri, ispite, boli, suferinţe, chinuri, prigoniri şi pericole diverse. Dar nu trebuie să ne pierdem curajul. Să fim veghetori în credinţă! Şi dacă, fiind oameni slabi şi cu puţină credinţă, ne pierdem curajul în pericole, să facem ca şi Petru şi să-L chemăm pe Hristos; El ne va întinde mâna şi ne va salva.

A fost întrebat Bătrânul Amfilohie dacă se teme de moarte şi el a răspuns: „Nu mă tem de moarte, dar nu pentru faptele mele, ci pentru că eu cred în mila lui Dumnezeu”.

Bătrânul Amfilohie zicea: „Prin harul lui Dumnezeu, omul a reuşit să urce duhovniceşte, se schimbă, devine un alt om, şi frica îl părăseşte. Nu se mai teme de moarte şi consideră viaţa actuală, oricât de bună ar fi, ca robie”.

Părintele Dionysios Tatsis, Cuvintele Bătrânilor, traducere de IPS Andrei Andrecuţ, Editura Renaşterea, 2013, p. 91; p. 93


Articole Asemănătoare
356

Toţi cei ce umblă după plăceri, nu vor scăpa de primejdii căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe

Vremea de luptă are o clipă de mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de “Doamne Iisuse…”, i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Deci, mintea căzută în hotarul fărădelegii, dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boarea ameţirii. […]

Articole postate de același autor
113

”Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor…”

M-a întrebat un bătrân odată: “Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?” (El umbla iarna cu capul gol şi desculţ, prin zăpadă.) “Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socoteşti că tu eşti ceva mai mult decât altul, că eşti mai bun, mai frumos ca altul…” “Săracu’ de mine, părinte Paisie, eu […]