Concert de colinde la biserica „Sf. Treime” din Grătiești

2286

În data de 14 ianuarie 2018, în biserica „Sf. Treime” din Grătiești a avut loc un eveniment cultural. După Sfânta Liturghie, grupuri de copii au interpretat colinde strămoșești în prezența unui număr mare de credincioși, potrivit Pr. paroh prot. mitr. Victor Pleșca.

După acest concert cultural-artistic, parohia a oferit copiilor cadouri cu jucării și dulciuri, precum și o agapă tuturor celor care au participat la Sfânta Liturghie și la audiţie.

„O zi de bucurie, o zi de binecuvântare, o zi de colinde străbune, în același timp, o zi de împletire între generații pentru că aici au venit nu numai părinții copiilor și enoriașii noștri obișnuiți de la Sfintele Slujbe, ci au venit mulți oameni care doresec să audă colindele, să murmure cu inima aceste colinde și totodată să ofere daruri pentru că Dumnezeu este Marele Dăruitor care ne dăruiește și nouă bucuria și pacea Nașterii lui Hristos” a spus părintele-paroh Victor Pleșca.

A consemnat: Mihail Iutiș, ortodox.md


Articole postate de același autor
158

Cel bogat sufletește mai mult dăruiește decât primește…

Omul care este bogat sufleteşte îşi dăruieşte uşor comorile şi este gata să le dăruiască tuturor, fără excepţie, remarca Rabindranath Tagore. Această aserțiune a fost crezul ce a ghidat membrii Consiliului de Elevi din Liceul Teoretic „Ion Suruceanu” din satul Suruceni, raionul Ialoveni în realizarea proiectului „Să ne cunoaștem țara”,  din cadrul  Programului de granturi […]