Pilde ortodoxe
6645

Cum le-a făcut Dumnezeu pe toate!

Atunci când flămânzesc sau însetează, animalele tot la om caută scăpare, pentru că omul este stăpânul lor. Îmi amintesc că într-o vară, pe când mă aflam la Coliba Sfintei Cruci, o viperă a coborât de pe acoperişul de tablă şi s-a făcut colac înaintea mea. Îşi ridica capul, scotea limba şi şuiera. Era foarte însetată […]

Ştiri interne
882

„Fericit este cel care ia aminte la cel sărac şi nevoiaş” – Voluntarii Mitropoliei Moldovei în ajutorul familiilor nevoiașe!

„Fericiţi sunt cei milostivi, spune Scriptura, căci aceia se vor milui” (Matei 5, 7) Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, un grup de tineri voluntari, elevi ai mai multor licee din Capitală, coordonați și însoțiți de Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, Dl Serghei Crudu, au vizitat o familie nevoiașă […]

Ştiri interne
802

40 de copii din parohia cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din orașul Nisporeni au primit cutii cu daruri

Duminica după Botezul Domnului Sfânta Evanghelie ne învață că prin credinţa în Hristos, prin pocăinţă şi prin primirea Sfântului Botez în numele Preasfintei Treimi”, întrucât „Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Pocăinţei sunt izvoare de lumină şi bucurie pentru viaţa creştină”, că taina dreptei credințe trebuie cunoscută, trăită și mărturisită.    Pentru a […]

Comentariile zilei
1842

Mesaj de felicitare pentru prot. mitr. Vadim Cheibaș

Cu prilejul popasului aniversar de astăzi, Vă adresăm cele mai sincere urări de sănătate, pace şi bucurii duhovnicești.  Fie ca această zi aniversară să vă aducă din plin bucuria comuniunii și împlinirea rodnică, pe mai departe, a slujirii sacerdotale care v-a fost încredințată în Biserica noastră.  Domnul să Vă dăruiască în continuare râvnă în slujire […]

Sfaturi duhovnicești
5249

Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare

Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare. Eu n-am izbândit încă. Acum mă străduiesc să-L iubesc. La Hristos sunt toate; toate cele frumoase, cele sănătoase. Sufletul sănătos trăieşte darurile Sfântului Duh, care sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22-23). Omul lui Dumnezeu trăieşte încă şi toate câte […]

Ştiri interne
812

Conferința internațională ”Perspective și modalități de organizare a mișcării tinerilor ortodocși”

În cadrul secțiunii ”Biserica și tinerii” a Lecturilor de Crăciun, desfășurate la Moscova, a avut loc Conferința internațională ”Perspective și modalități de organizare a mișcării tinerilor ortodocși”. Întrunirea a fost binecuvântată de către PS Episcop Serafim, vicar patriarhal, care a prezentat conceptul creării unor frății ortodoxe ale tinerilor la nivel de eparhii, care ar comunica […]

Ştiri interne
1273

Gala Tineretului Ortodox: Vă invităm la cea de-a IV-a ediție

Gala Tineretului Ortodox se află la cea de-a IV-a ediție și se va desfășura duminică, 9 februarie 2020, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir. Ediția din acest an va avea loc la Liceul Teoretic „Meșterul Manole” din satul Sălcuța, raionul Căușeni. Evenimentul va începe cu Sf. Liturghie, oficiată de către PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, […]

Ştiri interne
819

Responsabilii de activitățile în rândul tinerilor din eparhii s-au întrunt la Moscova

 În contextul Lecturilor de Crăciun, ediția a XXVIII-a, din or. Moscova, Federația Rusă, s-a desfășurat întrunirea președinților sectoarelor sinoadelor ce țin de slujirea tinerilor în cadrul patriarhiei. Astfel, luni, 27 ianuarie, sala Sf. Vladimir a Universității Ortodoxe ”Sf. Tihon” a găzduit colegiul specialiștilor în slujirea tinerilor din mitropoliile, exarhatele și eparhiile de peste hotare. Secțiunea […]

Ştiri interne
752

Odovania Praznicului Botezul Domnului la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Luni, 27 ianuarie 2020, în ziua Odovaniei Praznicului Botezul Domnului, Episcopul Ioan al Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Slujba praznicală a fost oficiaă în prezența soborului de preoţi şi […]

Sfaturi duhovnicești
5485

Pelicanul – simbol al Mântuitorului

Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către Înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe […]