Actualitate

Important este la ce duhovnic ai mers și cum ai plecat de la el…

121

Există duhovnici, ca școală de duhovnicie, și aceasta nu de acum, ci din primele veacuri creștine. Adică există o anumită viziune, mai aspră, a duhovnicului asupra subiecților săi și o viziune mai îngăduitoare. Avem în față pe Sfântul Vasile cel Mare, care era foarte aspru cu sine, dar și cu penitenții săi. Pentru anumite păcate oprirea de la Împărtășanie era făcută pe un termen lung. A venit mai târziu Sfântul Ioan Postitorul, care a amendat, într-un fel, canoanele Sfântului Vasile cel Mare și a scurtat termenul de interdicție de acces la Sfintele Taine. În schimb, a recomandat zile de post mai multe, printr-un fel de compensație.

Așa încât și în ziua de astăzi îi avem pe marii noștri duhovnici, unii sunt mai exigenți, mai aspri și unii mai puțin exigenți, dar nu extremiști. Duhovnicul îți dă un canon și tu trebuie să-l execuți, pentru că, dacă nu-l execuți, păcătuiești. Important este la ce duhovnic ai mers și cum ai plecat de la el, dar nu putem vorbi de extremism. Duhovnicul are libertatea să aplice canoanele ca un judecător.

Ele nu sunt foarte fixe și, atunci, în funcție de subiect și de pocăința acestuia (dacă-i pare rău, dacă varsă o lacrimă) duhovnicul are latitudinea să-i dea un maxim, dacă este mai îndărătnic și are nevoie de mai multă îndreptare, sau să-i dea un minim, iar la a doua vizită să-l absolve complet. Dacă penitentul este pus pe îndreptare și cu adevărat făgăduiește să se îndrepte, atunci vine cu buretele, ca Dumnezeu, și șterge tăblița.

Din Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iaşi, p. 76


Articole Asemănătoare
5053

Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…

Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la […]

Articole postate de același autor
49

Cel mai mare risc este să transformi rugăciunea în vorbărie…sau despre binecuvântare pentru a citi psaltirea

Majoritatea credincioșilor noștri cer binecuvântare de la preoți ca să citească „la psaltire”. De ce? Pentru că au auzit că Psaltirea este numită „sabie care taie pe diavoli”, și au frică de aceștia. Se tem să nu-i supere prea tare pe demoni și, în eventualitatea unor „contraatacuri” din partea vrăjmașilor, vor să se protejeze prin […]