Zi de aleasă bucurie duhovnicească în parohia satului Valea Mare

998

Sâmbătă, 16 octombrie, 2021, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din s. Valea Mare, r. Ungheni.

În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de parohul acestei biserici,  Prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dimpreună cu soborul de preoți și credincioșii prezenți.

După aceasta, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, Chiriarhul locului, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, și soborul de preoți.

După Vohodul mic, parohul bisericii, Prot. Vadim Corostinschi, a fost decorat cu dreptul de a sluji cu ușile împărătești deschise până la Tatăl nostru.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni, cerându-se ca Dumnezeu să-și reverse mila Sa peste parohul și credincioșii acestei comunități, ajutându-i ca să ducă la bun sfârșit toate lucrările de construcție la această biserică.

La sfârșitul Sfintei Litughii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța, folosul și necesitatea bisericii într-o comunitate, îndemnând credincioșii să fie prezenți la slujbele ce se vor săvârși în această biserică, după care i-a felicitat cu această zi istorică, când a fost săvârșită slujba de sfinție a Prestolului și prima slujbă arhierească.

Cu ocazia primei slujbe arhierești în această biserică, Înaltpreasfinția Sa a oferit în dar o frumoasă și deosebită Icoană cu chipul Maicii Domnului „Kasperskaia”.

Cu cuvânt de felicitare și apreciere a venit și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Marchel.

Pentru toată osteneala depusă la înălțarea acestei Sfinte Biserici, Ierarhul l-a decorat pe părintele paroh, Prot. Vadim Corostinschi, cu Medalia Eparhială „Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț”.

După aceasta Înaltpreasfinția Sa a înmânat Medalii și Diplome Eparhiale unor ctitori și binefăcători ai acestei biserici.

La final, părintele paroh, Prot. Vadim Corostinschi, a adus cuvinte de recunoștință și mulțumire Înaltpreasfințiților Ierarhi, soborului de slujitori prezenți, tuturor ctitorilor, binefăcătorilor și enoriașilor acestei sfinte biserici.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
920

În perioada 28-30 noiembrie la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” Noul Neamț se va desfășura în regim On-line și Off-line cea de-a X-a ediţie a conferinţei teologico-practice internaţionale “LECTURI PAISIENE”

Сu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului VLADIMIR, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, Frăţia ortodoxă „Sf. Cuvios Paisie Veliciсovschi” (Chişinău), cu sprijinul Mănăstirii „Înălţarea Domnului” de la Noul-Neamţ (Chiţcani), în perioada 28-30 noiembrie 2021, va desfășura în regim On-line și Off-line cea de-a X-a ediţie a Conferinţei științifico-practice internaţionale LECTURI PAISIENE la tema: „Pandemia ca o provocare […]