Vinerea Mare numită și vinerea Paștilor, vinerea seaca sau vinerea Patimilor, este zi de mare doliu a întregii creștinatăți, pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Este o zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi. În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului. În mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf, care-l închipuie mort pe Mantuitorul, înconjurat de Apostoli și Maica Domnului, pe sub care toată lumea trece, până la începutul slujbei de Înviere, când este dus din nou în sfântul altar și este așezat pe sfânta masă, unde rămâne pănă în miercurea dinaintea Înălțării Domnului.
Așadar în Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu crucea in spate. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.
Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.
Ajuns la locul executiei, crucea era infipta in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: “Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.
Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.
Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.
Aceste evenimente din viața Mântuitorului sunt exprimate în cultul Bisericii în fiecare an, prin rugăciunile specific acestor zile, prin cântarea Prohodului Domnului, prin înconjurarea bisericii și alte moment pline de semnificații duhovnicești. Ele au menirea ca să ne amintească de ceea ce a făcut Domnul nostru Iisus Hristos pentru noi, să ne ajute să ne apropiem mai mult de El și să ne desăvârșească.
sursa http://ephbalti.md/
