Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din Rai, este prăznuită pe 28 iulie/10 august.
Sfânta Irina s-a născut în secolul al IX-lea și a făcut parte dintr-o familie bogată din Capadocia.
După moartea soțului ei, Teofil, împărăteasa Teodora a condus Imperiul Bizantin ca regentă pentru tânărul ei fiu, Mihail. Sfânta Teodora (prăznuită pe 11/24 februarie) a sprijinit Biserica împotriva ereziei iconoclaste și a ajutat la restabilirea cultului sfintelor icoane. Această victorie este prăznuită în prima duminică a Postului Mare (Duminica Ortodoxiei).
Când Mihail a împlinit vârsta de 12 ani, Sfânta Teodora a trimis mesageri în tot Imperiul în căutarea unei fete virtuoase și rafinate, pentru a fi soția viitorului împărat.
Irina a fost aleasa și a acceptat căsătoria cu tânărul Mihail. În drumul spre Constantinopol, sfânta a traversat Muntele Olimp din Asia Mică. Irina a cerut însoțitorilor să se oprească, pentru a putea primi binecuvântarea Sfântului Ioanichie (prăznuit pe 4/17 noiembrie), care viețuia în acel munte. Acesta primea spre sfătuire doar pelerinii mai vrednici. El avea darul înainte-vederii și a prevăzut sosirea Sfintei Irina și, de asemenea, ce se va întâmpla în viitor în viața ei.
Cuviosul a primit-o la el și i-a spus să meargă în capitală, unde este mănăstirea de maici Hrisovalant, care are nevoie de stareță pentru obștea fecioarelor de acolo. Uimită de sfatul primit, Irina a căzut la pământ și a cerut binecuvântarea Sfântului Ioanichie. După ce a binecuvântat-o și i-a dat mai multe sfaturi duhovnicești, cuviosul a lăsat-o să-și urmeze drumul.
Când a ajuns în Constantinopol, rudele Sfintei Irina (care erau nobili la curtea împăratului) au întâmpinat-o cu mare cinste. Deoarece „pașii omului sunt îndreptați de Domnul” (Psalmi 36, 23), Dumnezeu a aranjat ca Mihail să se căsătorească cu o altă fată cu câteva zile înainte, astfel că Irina a putut fi liberă pentru a deveni mireasa lui Hristos. Aflând aceasta, Sfânta Irina nu s-a întristat deloc, ba chiar s-a bucurat de această întorsătură a evenimentelor și a dat slavă lui Dumnezeu.
Amintindu-și cuvintele Sfântului Ioanichie, Irina a vizitat Mănăstirea Hrisovalant. Ea a fost atât de impresionată de călugărițe și de modul lor de viață, încât a eliberat îndată supușii ei, a împărțit averea la săraci și a intrat în mănăstire. Ea a schimbat hainele scumpe pentru simpla haină de călugăriță și a slujit surorilor din mănăstire cu mare smerenie și ascultare. Stareța a rămas impresionată de modul în care Irina îndeplinea, fără să se plângă, sarcinile cele mai dezonorante și neplăcute.
Sfânta a citit de multe ori Viețile Sfinților în chilia ei, imitând virtuțile lor după puterea ei. De multe ori a stat toată noaptea cu mâinile ridicate în rugăciune ca Moise pe Muntele Sinai (Ieșirea 17, 11-13). Sfânta Irina și-a petrecut următorii câțiva ani în mari nevoințe duhovnicești, biruind atacurile demonilor și căpătând roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. (Galateni 5, 22-23).
În momentul în care stareța mănăstirii a simțit că i se apropie trecerea la Domnul, le-a chemat pe maici și le-a spus că după moartea ei nu ar trebui să accepte pe nimeni ca stareță, decât numai pe Irina. Apoi, stareța i-a dat Irinei mai multe sfaturi și instrucțiuni. După ce stareța a fost înmormântată, maicile din mănăstire au mers pentru îndrumare la Patriarhul Metodie al Constantinopolului (prăznuit pe 14/27 iunie), în vederea alegerii maicii care să le fie călăuzitoare spre desăvârșire. Fără să știe despre instrucțiunile lăsate de fosta stareță, Patriarhul le-a spus ca dacă există în obștea mănăstirii lor o călugăriță smerită cu numele de Irina, să o aleagă pe aceasta. Bucurându-se, maicile au dat slavă lui Dumnezeu pentru alegerea făcută. Patriarhul Metodie a ridicat-o pe Sfânta Irina în treapta stăreției și a sfătuit-o cum să călăuzească monahiile pe treptele ascezei.
Când a revenit la mănăstire, Sfânta Irina s-a rugat ca Dumnezeu să o ajute să aibă grijă de toate maicile care i-au fost date spre îndrumare duhovnicească, intensificându-și totodată și nevoințele proprii. Ea s-a arătat foarte înțeleaptă în povățuirea călugărițelor, primind numeroase descoperiri de la Dumnezeu, care au ajutat-o la îndeplinirea sarcinilor sale.
Pentru nevoințele sale, sfânta a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii, astfel că ea știa dinainte ce nevoi și ce așteptări aveau maicile. Cu ajutorul acestui dar, ea a dat mereu călugărițelor sfatul potrivit. Sfânta Irina nu s-a folosit niciodată de darul înainte-cunoașterii pentru a-i rușina pe alții, ci doar pentru a corecta neajunsurile lor, folosind alte daruri spirituale pe care aceștia le aveau.
Sfânta Irina a săvârșit multe minuni în timpul vieții sale. Ea avea obiceiul ca în ajunul marilor sărbători să iasă în curtea mănăstirii și să privegheze sub cerul înstelat. Într-una dintre aceste nopți, o călugăriță nu a putut dormi și a ieșit din chilia ei în curtea mănăstirii. Aceasta a văzut-o pe stareța Irina plutind deasupra pământului, complet cuprinsă de rugăciune. De asemenea, călugărița a rămas uimită observând cei doi chiparoși din curtea mănăstirii plecați la pământ ca și când i-ar fi adus un omagiu Sfintei Irina. Când a terminat rugăciunea, sfânta a binecuvântat copacii, iar aceștia s-au întors în poziție verticală.
Temându-se că această vedenie ar putea fi o ispită diavolească, călugărița a revenit și în noaptea următoare în curtea mănăstirii. Necrezând nici acum cele văzute, călugărița a revenit și în a treia noapte, văzând-o din nou pe Sfânta Irina cum plutea în aer atunci când se ruga, iar chiparoșii plecându-i-se. Ca să se asigure că totul este real, călugărița a legat câte o batistă de vârfurile celor doi copaci. În ziua următoare, când maicile au văzut batistele legate în vârfurile copacilor, se minunau cum de a reușit cineva să se urce atât de sus pentru a le lega. Atunci monahia a mărturisit toate câte a văzut. Când Sfânta Irina a aflat că maica a asistat la minune și apoi a povestit-o celorlalte surori din obște, s-a întristat foarte. Ea le-a chemat pe maici și le-a rugat să nu spună nimănui nimic despre această întâmplare, până după moartea ei.
Sfânta Irina avea o mare evlavie la Sfântul Vasile cel Mare (prăznuit pe 1/14 ianuarie), deoarece și el era originar din Capadocia. Într-un an, în ajunul prăznuirii lui, Sfânta Irina a auzit o voce care i-a spus să-l primească pe marinarul care-i va bate la ușă în ziua următoare, să se bucure și să mănânce fructele pe care i le va aduce acesta.
În timpul Utreniei, un marinar a venit la ușă și a rămas în biserică până după Sfânta Liturghie. El i-a spus sfintei că a venit de pe insula Patmos, cu o corabie. Când nava a ridicat ancora, el a observat un bătrân pe pontonul de pornire, strigând la ei să se oprească. În ciuda faptului că bătea un vânt bun, nava s-a oprit brusc. Apoi, bătrânul a mers pe apă și a urcat în corabie. El a dat marinarului trei mere pentru Patriarhul Constantinopolului, „de la iubitul său Ioan Teologul”, după care i-a dăruit alte trei mere pentru stareța Irina de la Mănăstirea Hrisovalant. Totodată, marinarul i-a transmis că „acest dar vine de la Ioan din Rai”. Cele trei mere erau minunate.
După aceasta, Sfânta Irina a postit timp de o săptămână, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. Când a început Postul Mare, ea a mâncat bucăți mici dintr-un măr în fiecare zi. Pe toată perioada postului, ea nu a mai mâncat sau băut nimic altceva și în toată mănăstirea s-a răspândit o mireasmă nespusă. În Sfânta și Marea Joi, stareța Irina a rugat maicile să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, după care le-a dat bucățele din al doilea măr. Călugărițele au observat că mărul avea o dulceață neobișnuită și au simțit că și sufletele lor au fost hrănite.
Un înger al Domnului i s-a arătat Sfintei Irina și i-a spus că va fi chemată la Domnul în ziua de după prăznuirea Sfântului Pantelimon. Hramul mănăstirii era pe 26 iulie/8 august, astfel încât sfânta s-a pregătit prin post cu o săptămână înainte. Ea a consumat bucăți mici din cel de-al treilea măr pe care i-l trimisese Sfântul Ioan, și puțină apă. În această perioadă, întreaga mănăstire a fost cuprinsă de un parfum nemaiîntâlnit și toate neînțelegerile au dispărut.
Pe 28 iulie/10 august, Sfânta Irina a chemat toate maicile pentru a-și lua rămas bun. De asemenea, ea le-a spus să o aleagă pe călugărița Maria ca succesoare a sa, pentru că le va ține pe calea îngustă care le duce la Viață. După ce i-a cerut lui Dumnezeu să-i apere turma de atacurile diavolilor, ea a zâmbit când a văzut îngerii care au venit pentru a primi sufletul ei. Apoi a închis ochii și a adormit în Domnul.
Sfânta Irina avea peste 101 ani când a murit, iar fața ei era tânără și frumoasă.
La înmormântarea ei a venit mulțime mare de oameni, bogați și săraci, deveniți părtași la multe minuni. Chiar în timpul slujbei de înmormântare mănăstirea a fost cuprinsă de o mireasmă de nedescris.
Nenumărate minuni au avut loc după aceea la mormântul Sfintei Irina Hrisovalant.
În prezent există mai multe biserici şi mănăstiri ridicate în cinstea ei, dar şi multe icoane făcătoare de minuni.
Un paraclis în cinstea Sfintei Irina a fost ridicat pe Muntele Olimp, lângă Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul, iar lângă el maicile au plantat o tuie, în amintirea chiparoşilor care s-au închinat sfintei. Fără ca nimeni să altoiască tuia, aceasta s-a transformat în măr fructifer, iar maicile împart aceste mere pelerinilor, ca fructe binecuvântate ale Sfintei Irina.
În unele parohii, se obișnuiește ca în ziua prăznuirii Sfintei Irina Hrisovalantou să se binecuvânteze mere, care mai apoi sunt împărțite credincioșilor.
Sursa: doxologia.ro
