Viața între vameși și farisei

1643

Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa.” (Luca 18, 10-14).

Pilda Evangheliei, cu care intrăm în săptămânile pregătitoare Postului Mare, ne pune în faţă două portrete diametral opuse: un drept trufaş şi un păcătos smerit.

S-ar părea că fariseul se ţinea de buchea legii: postea, se ruga, făcea milostenie… într-un cuvânt era corect în ale sale. Un lucru îi lipsea – smerenia. Or, în viaţa aceasta nu contează doar ce faci, dar şi cum faci!

Constatăm că mândria reprezintă o adevărată catastrofă sufletească, distrugând tot ce omul agoniseşte cu atâtea eforturi. „Să nu ne trufim întru inimile noastre, pentru orice bine am face, că ne vom pierde plata ostenelii…, ci numai să poftim pururea să facem fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu, pentru că rămân fără de moarte şi vom lua plată la ceruri pentru ele.” (Sf. Antim Ivireanul).

Smerita cugetare este caracteristica credinciosului adevărat, care se raportează în toate doar la Dumnezeu şi are mereu trează conştiinţa nevredniciei personale. Numai omul smerit dobândeşte alţi ochi acceptând aproapele, iubindu-l şi rugându-se pentru el. Smerenia ne dă şi aripi, căci din oameni ne face îngeri (Sf. Ioan Gură de Aur).

Atunci când diavolul s-a înfăţişat în faţa Sfântului Macarie i-a zis: „Tot ceea ce faci tu, fac şi eu. Tu posteşti, eu nu mănânc nimic. Tu veghezi noaptea, eu nu dorm deloc. Te-ai lepădat de bogăţii, eu trăiesc în mare mizerie. Numai ceva ai ceea ce eu nu am şi aceasta îmi cauzează atâta suferinţă”. Cuviosul Macarie l-a întrebat: „Ce este aceasta?”. Diavolul a strigat: „E smerenia ta!” şi ruşinat, a dispărut.

Smerenia este tot atât de importantă pentru evlavie ca rădăcina pentru plantă. „Celui smerit şi blând, aşezat chiar şi în iad, îi este bine.”, obişnuia să spună un duhovnic contemporan.

„Îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru 5, 5).

Să nu ne raportăm unul la altul, crezându-ne cumva mai buni. Hristos ne vrea nu doar buni, ci sfinţi. Şi numai omul smerit este „un sfânt în devenire” (Maica Siluana Vlad).

***

Cu aceste gânduri, pentru o viaţă mai plină de smerenie şi în duhul pocăinţei, păşim într-o nouă perioadă a anului bisericesc, numită a Triodului (cuvântul „triod” provine din grecescul triodion τριώδιον, format din cuvintele tria (τρια), trei, și odi (ώδή), odă, adică cântare în trei ode/strofe).

Perioada Triodului durează din Duminica Vameșului și a Fariseului până în Sâmbăta Mare, în total 10 săptămâni, timp care ne prezintă activitatea arhierească a Mântuitorului și reprezintă un urcuș spre Înviere, prin Patimile și Moartea Sa pe Cruce.

În acest timp Biserica vine cu modele vrednice de urmat în acest urcuş duhovnicesc. Prin virtutea smereniei a vameşului, pe care ni-l dă exemplu Mântuitorul, încercăm să fim smeriţi în biserică, acasă, la serviciu, pe stradă sau în oricare alt loc, în bucurie sau tristeţe, în sănătate sau în boală, în toate stările şi împrejurările vieţii.

Urmează trei săptămâni „vestitoare” a luptelor celor duhovnicești, pe care trebuie să le realizăm prin post, rugăciune şi fapte bune.

Împlinind chemarea la smerenie prin exemplul vameşului, nădăjduim că după această perioadă vom deveni mai luminaţi, mai curaţi, iar la sfârşitul vieţii pământeşti îndreptaţi, adică mântuiţi.

Toate drumurile din anul bisericesc duc spre sărbătoarea sărbătorilor Sf. Paşti, iar sensul vieţii pământeşti este dobândirea împărăţiei cerurilor.

Să alegem smerenia vameşului, iar bătându-ne în piept cu rugăciunea „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”, vom bate la uşa raiului.

 

Preot Octavian Moşin


Articole postate de același autor
163

Calea Postului Mare: ziua a XXVIII-a

Am ajuns în cea de-a patra duminică a Postului Mare. Biserica ne pune în față un model de trăire a unui monah – Sfântul Ioan Scărarul, precum și profunda sa scriere – Scara. Suntem îndemnați să lucrăm virtuțile spre înălțarea noastră duhovnicească. Înțelegem că Hristos este Scara, ba mai mult, este Cel care coboară la […]