Sfaturi duhovnicești
7534

Sfânta şi Marea Marţi

În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, luni seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta şi Marea Marţi. În cadrul acestei slujbe s-au citit pericopele evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXII, versetele 15 la 46 şi capitolul […]

Sfaturi duhovnicești
8176

Sâmbăta Patimilor: „Deşertat de slavă divină şi de toată strălucirea Sa umană, Hristos biruie împotriva tuturor pariorilor care plusează pe înfrângerea Sa. Şi ne arată că sfinţenia este un adânc de smerenie”

SÂMBĂTA PATIMILOR. Ziua a VI-a Noapte de început de veac. Am plecat spre casă, aseară, după Prohodul Domnului, lăsându-ne inima mângâiată de nădejde. Cât de minunat cânta strana, îndată după ce am viersuit la marginea Gropii, aceste cuvinte: „ Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma: acoperă piatra pe Cel ce acoperă […]

Sfaturi duhovnicești
9238

A patra zi, joia patimilor. „Grea lecţie dată tuturor bolnavilor de funcţii, indiferent unde se manifestă boala aceasta. Doar cel care slujeşte celui mic este mare”

JOIA PATIMILOR. Ziua a IV-a Şi iar a fost seară şi din nou s-a făcut dimineaţă. Ziua aceasta este luminată de Cina cea de Taină, de aceea Biserica o marchează cu una dintre cele mai însemnate Liturghii de peste an. Nu că ar fi altfel decât celelalte, dar în miezul ei se pregăteşte Trupul şi […]

Sfaturi duhovnicești
10429

A treia zi, miercurea patimilor: „Luaţi seama şi nu fiţi farisei cârtitori ori iude contabilizante. Când Dumnezeu e prezent totul se transformă în dar!”

MIERCUREA PATIMILOR. Ziua a III-a Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Denia, slujba ce s-a săvârşit aseară ca o prefaţă zilei de astăzi, ne-a dus dinaintea sufletelor „sindromul Betania”, modul în care învierea lui Lazăr entuziasmează pe oameni (Ioan 12. 17-50). Nu, nu pe toţi. Fariseii sunt supăraţi. Descoperă inutilitatea manevrelor lor de […]

Sfaturi duhovnicești
4622

Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii în închisoarea Jilava

Puțini dintre noi se mai preocupă de cercetarea trecutului neamului nostru, săpând pentru a găsi modele de urmat. Modele de demnitate, verticalitate, cuviință, înțelepciune, și, cel mai important, de credință adevărată. Temnițele comuniste din România au dat neamului sute, dacă nu mii de martiri, viețile carora, din păcate, nu se studiază în școli, în universtăți, […]

Educația creștină
4180

Mamă, pe Golgota, iată…

Mamă, pe Golgota, iată… stă mulţimea adunată la Iisus privesc grămadă răstignirea să I-o vadă. Mamă, mamă, – de ce oare oamenii-s ca nişte fiare ce n-au milă, nici ruşine de Acel ce face bine? Mamă, mamă, – de ce oare inima din ei nu-i doare, când se chinuie şi moare Viaţa cea mai iubitoare? […]

Comentariile zilei
3308

Să fim vrednici de Înviere!

În vechime se spunea că toate drumurile duc la Roma, iar un creştin ar spune că toate strădaniile pământeşti ar trebui să ne facă vrednici de Înviere. Cei de demult conştientizau realitatea că fără de Dumnezeu nu putem face nimic, iar toată nădejdea s-o punem în Domnul. „Nu mai nădăjduiţi în omul cel muritor, în […]

Ştiri interne
1814

Sfânta Liturghie din Joia Patimilor la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni

28 aprilie 2016. În Joia Patimilor cînd Biserca Ortodoxă prăznuiește Cina cea de Taină a Domnului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie, a sfîntului Vasile cel Mare în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Alături de Preasfinția Sa, în această zi importantă pentru toată […]