Sfaturi duhovnicești
4814

Bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia

Patimile sunt întotdeauna înlocuitori ai adevăratei bucurii duhovniceşti. În viaţa noastră avem nevoie de bucurie, iar Domnul a venit pe pământ ca să ne dăruiască bucurie, iar aceasta să fie deplină, cum spune El Însuşi în Evanghelia după Ioan. Avem, deci, nevoie de bucurie, căci pentru aceasta am fost zidiţi de Dumnezeu. Dar bucuria duhovnicească […]

Sfaturi duhovnicești
4661

Trei legi fundamentale ale Tainei Spoveda­niei

Părerea lui fundamentală [a Părintelui Sofronie de la Essex] era că Taina Spovedaniei diferă de o simplă dis­cuţie. Cel ce se spovedeşte spune elementul central al gândului sau al păcatu­lui sau al patimii care îl necăjeşte, fără să intre în amănunte, iar duhovnicul lasă liber – să fie exprimat către cel ce se spovedeşte –primul gând care vine după […]

Sfaturi duhovnicești
6571

Dumnezeu se uită la inimă…

Faceţi binele, depărtându-vă de rău – la început din frică de Dumnezeu, iar apoi veţi ajunge şi la iubirea de Dumnezeu. Nu uitaţi de smerenia, pe care trebuie să o îmbinaţi cu toată fapta cea bună şi fără de care faptele nu ne aduc niciun folos, ci mai mult ne vatămă, ceea ce vedem la […]

Sfaturi duhovnicești
8342

Când aveţi o suferinţă mare, rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu

Nimic nu este întâmplător pe pământ, nimic nu se face fără pronia lui Dumnezeu! Noi ne împotrivim proniei divine şi cârtim, aşa cum face un copil când mama sau tatăl îi taie voia. Şi el reacţionează din egoism şi din încăpăţânarea care se vădesc din cererea lui. Poate să şi plece de-acasă şi să-i ocărască pe părinţii […]

Familia
5191

Câtă rugăciune trebuie să fi făcut sărmana lui mamă!

Rugăciunea părinţilor, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inimă şi cu durere, este repede auzită. Atunci când eram în Schitul Ivirului, a venit la mine un tânăr. Era plecat de la părinţi şi umbla prin Halkidiki. Aici s-a lipit de un grup de închinători care veneau în Sfântul Munte şi astfel a venit şi el […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
3141

Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru

Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin […]

Sfaturi duhovnicești
7975

Ispitele ne întăresc, ne călesc, ne dau mai mult credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat

Odată, l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria: – Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare! – Ascultă, Părinte, a răspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu […]

Sfaturi duhovnicești
5831

Chiar de ar primi Dumnezeu păcătoșii nepocăiți în Rai, tot nu ar fi mulțumiți

Orice dumnezeu care nu este Cel pe Care Îl cunoaștem noi din Sfânta Scriptură este un idol. Sunt idoli dumnezeul care iartă toate fără pocăință, dumnezeul care mă iubește numai pe mine și urăște pe cei pe care îi urăsc eu. Este idol dumnezeul care mă place în păcatele mele și-mi șoptește: „Nu te îngrijora, […]

Sfaturi duhovnicești
6487

Nu permiteţi gândurilor rele să vă cuprindă

Suferințele îţi aduc nişte înţelepciuni adânci şi te fac să te gândeşti serios la mântuirea ta. Dar vă daţi seama cine ne păzeşte pe noi? Îngerul păzitor îl face praf şi ţăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei şi câştigă […]