Sfaturi duhovnicești
9417

Puterea rugăciunii

  Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere. Chiar numai primele cuvinte din Tatăl nostru, dar cu adevărat înţelegând şi crezând pe Dumnezeu ca Tată, te pot ajuta. Pute­rea lui Dumnezeu îţi repară mintea […]

Sfaturi duhovnicești
4207

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem […]

Sfaturi duhovnicești
8816

Părintele Arsenie Boca – Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin

Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii. Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi s-au […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
5233

Gândurile bune şi gândurile rele

Într-o clipă îs pe pământ şi în cer! De la marginile lumii şi din adâncuri se reîntorc şi ne spun în şoapta lor tot ce avem de îndeplinit: bine sau rău, dar tu, omule, alege! Gândurile rele… puzderie! Ele tăbărăsc de obicei în mintea omului concentrat la rugăciune sau hotărât a săvârşi binele! Musafirii nedoriţi, […]

Sfaturi duhovnicești
4209

Pr. Arsenie Boca: pentru aceea atinge Dumnezeu viaţa ta cu necazuri, pentru că nu te-ai mărturisit

Cum să scăpăm de sabia lui Dumnezeu care atârnă asupra noastră sau de păcatele nemărturisite, căci pe acestea le urmăreşte sabia lui Dumnezeu? Proorocul şi împăratul David zice: «Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi pe dată a ridicat – a înlăturat – pedeapsa păcatului meu» (Ps. 31,6). Ce trebuie să facem? Să ne mărturisim toate fărădelegile […]

Știri externe
3129

Întrunirea comisiei de canonizare a părintelui Arsenie Boca

Luni, 31 octombrie 2016, la Mănăstirea Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca, ne-a precizat Adrian Nicolae Petcu, membru în comisia de canonizare. Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a […]

Familia
4321

Acest copil a fost proiectat într-o zi de sărbătoare

“O cunoştinţă de-a mea a înfiat un copil, un nepot. Era de vreo 5 anişori. Acest copil era foarte-foarte rău şi doamna respectivă a luat copilul şi s-a dus la Parintele şi când a văzut Părintele copilul, a pus mâna pe capul lui şi i-a spus aşa “Nu te mai chinui măi, acest copil a […]

Sfaturi duhovnicești
4356

Patimile ne distrug vlaga, mintea şi chiar neamul

Mai departe să schimbăm puţin cuvintele. Ştiinţa medicinii, printre multele ei învăţături, o are şi pe aceasta: s-a băgat de seamă că toate ţesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător. Celula nervoasă o asemănăm cu un ghem de la care pleacă […]

Sfaturi duhovnicești
3512

Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…

Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…  Părintele Arsenie Boca zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune şi a doua oară la moarte, să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. Foarte corect! Ce rost are să meargă, cum merg unii, că […]