Actualitate

De ce oare rugăciunea ne oboseşte?

Puterea rugăciunii

10

 

Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul şi cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere.

Chiar numai primele cuvinte din Tatăl nostru, dar cu adevărat înţelegând şi crezând pe Dumnezeu ca Tată, te pot ajuta. Pute­rea lui Dumnezeu îţi repară mintea şi-ţi scoate obsesiile din cap, te scapă din necaz, numai că trebuie să-L chemi, să-L rogi.

Apoi trebuie timp ca să-ţi alimentezi mintea cu cele bune, cu cele religioase, prin rugăciune, meditaţie şi citirea cărţilor de suflet ziditoare.

Din Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, Familia și copiii născuți în lanțuri, Editura Credința Strămoșescă, 2009, p. 21


Articole Asemănătoare
1106

Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă

Părinte Sfinte, Care de toţi porţi grijă şi eşti scăpare celor din nevoi, Te rog, vino degrabă în ajutorul meu, care doresc să îmi găsesc un loc de muncă, de pe urma căruia să-mi întreţin viaţa proprie şi a familiei mele. Doamne, ştii necazurile şi lipsurile care mă împresoară. Fie-Ţi milă de mine şi trimite-mi […]

Articole postate de același autor
5480

Ce trebuie să fac să mă mântuiesc, Părinte?

Ce trebuie să fac să mă mântuiesc, Părinte? Ce cuvânt să-ţi dau eu, păcătosul? Să cauţi pacea tuturor şi să nu ţii mai mult la rugăciune, la pravilă, decât la aproapele! Când cineva îţi bate în uşă, lasă-ţi pravila, deschide-i uşa, dă-i un ban, o haină, un sfat, o vorbă bună; dă-i dragostea ta, bunătatea […]