* Un lucru trebuie, această poruncă a lui Hristos este valabilă pentru noi toți, încât grija față de nevoile noastre de trai să fie atât cât e necesar și să avem toți ca preocupare a noastră cum să ne facem plăcuți lui Dumnezeu, cum să ajungem la mântuirea sufletului nostru nemuritor. Toată grija noastră trebuie să fie cum să ne curățim sufletul, cum să îl modelăm după voia lui Dumnezeu, cum să facem să nu intrăm în iad. Mântuirea sufletului nostru nu este o joacă. Nu ne putem juca cu sufletul nemuritor.
* Suntem muritori și suntem în trecere pe pământ, și într-o zi vom pleca la cele veșnice, la Dumnezeu.
* Când nu avem mângâiere dumnezeiască, sufletul nostru nu își găsește odihna în nici un fel, căci lucrurile materiale sunt străine de firea lui. Prin urmare, când sufletul omului se obișnuieste cu cele ale lui Dumnezeu, prin rugăciune si viață virtuoasă, atunci simte mulțumire și siguranță, si Îl simte pe Dumnezeu înlăuntrul său.
* De aceea trebuie să ne îngrijim în continuu să curățim trupul nostru, să izbăvim conștiința noastră de legăturile nevăzute ale păcatelor și atunci, cu harul lui Dumnezeu, vom reuși lucrul care trebuie.
* Din faptele noastre se va vădi în ce măsură credem în Dumnezeu, în ce măsură credem în veșnicia sufletului și a Împărăției lui Dumnezeu. De aceea să cugetăm cu toții serios și să nu ne înșele diavolul și păcatul în clipa în care avem nevoie de pocăință, lacrimi și păreri de rău, și să nu hoinărim încoace și încolo, jucând, petrecând și devenind altfel decât ne-a creat Dumnezeu. Nu, să lăsăm acestea și să ne îngrijim cum să ne facem plăcuți lui Dumnezeu. Dumnezeu se uită la suflet, nu la cele dinafară. La cele dinafară se uită diavolul și păcatul. Dumnezeu privește la cele dinăuntru, să înfrumusețăm sufletul nostru cu virtuți. Când ne împodobim pe dinafară, ne stricăm pe dinăuntru. Ne stricăm si sluțim și sufletul nostru. Pentru toate acestea Dumnezeu ne va cere socoteală.
* Așadar să lăsăm grija traiului nostru și să ne preocupăm de cum să lucrăm sufletul nostru și să îl facem rodnic în fața lui Dumnezeu, căci moartea ne așteaptă. Alt drum nu există. Toți vom trece pe acolo. Să ținem cont de asta, că fiecare dintre noi va muri și va trece pe la tribunalul ceresc. Să ne îngrijim de judecata noastră.
* Nu avem nimic în stăpânirea noastră, nici măcar sinele nostru nu-l stăpânim. Toate sunt nesigure, toate atârnă de un fir de ață, căci putem să le pierdem pe toate, și după moarte...Să cerem în rugăciunea noastră ca Dumnezeu să ne dea pocăință, întoarcere și sfârșit bun, și să primim răspuns bun înaintea Marelui Judecător.
* Noi, creștinii, suntem datori să ne îngrijim mult de modul în care ne vom mântui. Avem nevoie și ne e absolut necesar să ne gândim la felul în care ne vom mântui. Să ne preocupăm și să ne străduim a afla cum să ne mântuim.
* Înfricoșător lucru este mântuirea noastră! Acum trăim si peste puțin timp murim, închidem ochii. Îndată ce îi închidem pe aceștia, ni se deschid ceilalți. Și începe imediat cealaltă viață. Trăim însă ca și când credem asta fără convingere. De aceea patimile și slăbiciunile ne biruie, lumea ne atrage și făurește în noi alte idei, nu acelea pe care le vrea Dumnezeu.
* Trebuie să curățim sufletul nostru de viața noastră de aici, folosind diferite mijloace de curățire, precum taina sfintei spovedanii, lacrimile, nevoința, războiul cu gândurile, cu simțurile și cu orice alt păcat. Mai întâi trebuie să curățim sufletul nostru și apoi Dumnezeu ne va da harul Său. Și când Hristos ne va da harul Său, când ne va deschide ochii sufletului, atunci sufletul nostru va deveni rai și Împărăție cerească ce nu poate fi descrisă prin cuvinte!
* Întreaga viață a lui Hristos nu este altceva decât calea dreaptă, calea smereniei, iubirii și iertării. Dacă ai smerenie, iubire și iertare, ești fiu al lui Dumnezeu, ești frate al lui Hristos, ești ucenic al lui Hristos, ești omul care se va mântui, care va sta de-a dreapta Sa.
Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 11
