Studiul „Zugravul care a stat la sfat cu îngerii” lansat la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

635

Marți, 7 mai 2019, în holul de la etaj al Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc prezentarea studiului „Zugravul care a stat la sfat cu îngerii”, consacrat schimonahului-iconar Irineu (Ioan Protcenco).

Lucrarea a fost elaborată de către cercetătoare muzeului Adelaida Chiroșca și prezintă repere istoriografice, date biografice și opera zugravului de origine ucraineană, care se stabilește și pictează în Basarabia, iar ulterior îl regăsim peste Prut până la sfârșitul vieții sale pământești.

Studiul este consacrat popasului aniversar – 130 de ani de la nașterea și 65 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. I. Protcenco a lăsat un adevărat tezaur, pictând numeroase imagini în ulei și frescă, care împodobesc şi astăzi multe mănăstiri şi biserici din România, Ucraina și Republica Moldova.

Printre ele menţionăm Schitul Icoanei din Bucureşti, Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea Crasna, Mănăstirea Samurcăşeşti, bisericile din Grinţieş, Pipirig, Slatina, Mănăstirea Ciuflea din Chișinău ş.a. La eveniment au fost prezenţi cercetători şi oameni de artă, dar și slujitori ai Bisericii: Arhim. Nicolae (Roșca), duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea, Arhim. Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți, dimpreună cu câțiva nevoitori, Prot. Emanuil Brihuneț, președintele Sectorului Sinodal Arhitectură și Pictură Bisericească, Prot. Octavian Moșin, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, Prot. Victor Gangan din parohia Izbiște, Criuleni.

Invitații prezenți s-au referit la originalitatea lucrării, care scoate din anonimat o personalitate a vieții eclesiale, fiind incluse și peste o sută de ilustrații cu principalele icoane păstrate de la Irineu Protcenco. La final, soborul de slujitori a săvârșit o litie pentru veșnica odihnă a schimonahului Irineu Protcenco.

 


Articole postate de același autor
2954

Cum îţi poţi păstra pacea sufletească?

Nu este greu, trebuie doar să-ţi spui că, din ziua în care te-ai hotărât, nu vei mai fi tulburat de nimicuri, nu te vei mai supăra pe aproapele şi tot ce ţi se va întâmpla vei primi cu mulţumire, fără a crâcni, considerând greutăţile ca plată pentru păcatele săvârşite. Dacă nu vom gândi astfel, toată viaţa […]