În părțile Lombardiei trăiau doi soți foarte credincioși care aveau multă evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinși de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind mulți bani pentru ca ea sa devină cât mai frumoasă și mai măreață.
De fiecare dată când treceau prin fața icoanei, se închinau cu respect și rosteau cântarea îngeresca: “Bucură-te, Ceea ce ești plină de har, Marie…” Pentru acest obicei bun la lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunătățile cerești și pământești. Viața lor era plină de fapte bune, trăind în pace cu toată lumea. Din acestă pricină oamenii i-au numit “ pașnicii”. Acești creștini binecuvântați aveau un copil de trei ani care, văzând pe tatăl și pe mama lui că de fiecare dată se opreau înaintea icoanei Maicii Domnului și se închinau cu evlavie, a încept să facă și el la fel.
Încet-încet a învățat și cântarea îngerescă, pentru că o auzea în fiecare zi de la părinții lui. Copilul însă nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obișnuință bună, deoarece credea că Maica Domnului, așa cum era zugrăvită stând pe tron, era Stăpâna casei. Într-o zi , în timp ce se juca cu alți copii pe malul râului, din lucrarea diavolului a căzut în adâncul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, împreună cu vecinii, au alergat la râu. Doi bărbați au sărit în apă, dar în ciuda nenumăratelor lor încercări, nu l-au putut afla pe copil. Atunci mama copilului a alergat ca o nebună în josul râului nădăjduind că îl va găsi acolo. Deodată îl vede pe copil în mijlocul râului stând pe apă ca pe un scaun. Văzându-l, mama lui a strigat cu nespusă bucurie :
- Copilul meu, ce faci acolo ? Ești bine ? – Sunt bine, mamă ! Stăpâna mă ține și de aceea nu mă tem ! Din pricina bucuriei mama copilului nu a înţeles despre care Stăpână îi spunea el. Doi bărbați au înotat până la mijlocul râului și au luat copilul, pe care l-au dat înapoi mamei lui. Ajungând acasă și întrebându-l cum s-a izbăvit de înec, copilul a răspuns: – Când am căzut în apă, Stăpâna casei noastre (și copilul a artătat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din apă și m-a ținut până au venit vecinii și m-au luat. Atunci toți cei care se adunaseră să audă cele povestite de copil s-au închinat Maicii Domnului și s-au minunat de iubirea de oameni și de milostivirea ei.
Toată noaptea au cântat tropare și cântări de laudă în cinstea Maicii Domnului. Desigur cântarea cea mai iubită de toți a fost : “ Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…”
Sursa ” Patericul Maicii Domnului
