Soborul Maicii Domnului – Maica Domnului este aceea care uneşte pe veci toată omenirea cu Dumnezeu

1384

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca, Cap 2, vers. 14)

Biserica Ortodoxă sărbătorește în a doua zi de Naşterea Domnului, Soborul Maicii Domnului, aceasta fiind una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria care datează încă din sec. al V-lea.

Cuvântul bisericesc, „sobor” însemnează „adunare de oameni” şi în împrejurarea de acum el vrea să spună două lucruri: întâi, cuvântul acesta este o chemare către cei credincioşi, să ne adunăm astăzi, în cinstea Maicii Domnului, aici pe pământ; dar, pe de altă parte, cuvântul „sobor” ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslăvită, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfinţilor fericiţi din ceruri şi că, aşa fiind, adunarea noastră de astazi, de pe pământ este, de fapt, o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinţilor şi Îngerilor din ceruri. Adunarea cea cerească, adică, se uneşte, astăzi, cu adunarea noastră pământească, la cinstirea Maicii Domnului.

În ultimii ani a devenit o tradiţie, ca în această zi arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei să se adună la o rugăciune comună în Catedrala mitropolitană cu hramul Naşterea Domnului.

Şi, este drept să fie aşa, după ce am prăznuit ieri Taina în care Maica Domnului este aceea care uneşte pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând ca mamă pe Domnul Hristos, adică pe Dumnezeu cel întrupat şi ascuns într-un prunc de om.

După Liturghie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari a adresat Mitropolitului un cuvânt din partea Episcopilor Mitorpoliei Moldovei, urându-i viață lungă, lipsită de primejdii și ispite, precum și statornicie întru buna ocârmurirea Bisericii Ortodoxe din țara noastră.

Vlădica Vladimir a a avut parte de alese felicitări și din partea secretarului mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, care a vorbit din partea slujitorilor Catedralei mitropolitane, mulțumind Arhipăstorului pentru grija Sa părintească și pentru dragostea pe care o are față de cler și popor.

La final, corul de copii al Catedralei a prezentat Mitropolitului și Arhiereilor prezenți un buchet de colinde și cântări de Nașterea Domnului.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În cea de-a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
2528

Nașterea Domnului sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

„Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”   (Isaia 9, 1-2; Matei 4, 16) Astăzi, când suflarea Ortodoxă sărbătorește Naşterea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din municipiul Chişinău. […]

Articole postate de același autor
2073

La Cricova a fost sfințită prima piatră la temelia unei noi biserici

În or. Cricova a fost sfințită prima piatră la temelia unei noi biserici cu hramul în cinstea „Sf. Preacuviosului Alexandru de Svir””.  Serviciul divin a fost oficiat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, alături de care s-au rugat secretarul mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș și Prot. Andrei […]


Foto