Actualitate

Slujire arhierească în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din s. Găureni, r. Ialoveni

4536

Luni, 28 noiembrie, când Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Găureni, raionul Ialoveni.

PS IOAN a fost întâmpinat de către Protopopul de Ialoveni, Prot. mitr Anatolie Stefanov, preotul-paroh şi primarul comunei.

La slujba de sfințire au mai participat şi Președintele raionului Ialoveni, Dl Anatol DIMITRIU şi primarul comunei Zâmbreni, Dl Daniel TONU.

Slujba a început cu sfințirea Prestolului şi a interiorului Sf. Lăcaş. În timpul Serviciului divin, din încredințarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, Preotul paroh Eugen SPRÎNCEAN, a fost decorat de către Episcopul Vicar cu dreptul de a purta camilafcă, iar ctitorul bisericii din localitate, Dna Svetlana DONESCU, a primit medalia „Sf. Cuv. Parascheva”.

În rostirea predicatorială, Vlădica IOAN a relatat credincioşilor crâmpeie din viaţa Cuviosului și de Dumnezeu purtătorul Părintelui nostru Paisie de la Neamț –  isihast, cărturar şi filantrop.

„Sfântul Cuvios Paisie şi-a dovedit cu prisosinţă înţeleapta pricepere de a îndruma obşti şi de a fi lumină celor care umblă în întuneric. Îl cinstim că şi-a legat viaţa până la anii bătrâneţilor şi ai suferinţelor de aşezările noastre mănăstireşti, contopindu-şi râvna şi harul cu evlavia strămoşilor noştri”, a menţionat PS Episcop Vicar.

La final, Preasfinția Sa, a transmis creștinilor prezenți mesajul de binecuvântare al Mitropolitului țării și totodată a mulțumit pentru primirea călduroasă de care a avut parte.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
473

Mitropolitul Vladimir a vizitat Vicariatul de Soroca

În a doua parte a zilei de duminică, 16 octombrie, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a vizitat Vicariatul de Soroca. Mitropolitul a fost întâmpinat de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și Prot. mitr. Nicolae Craveț, Protopopul bisericilor din raionul Soroca. În cadrul scurtei aflări pe meleagurile sorocene, ÎPS Vladimir […]

Articole postate de același autor
1957

Episcopul Siluan de Orhei a oficiat Slujba de sfințire a Bisericii și Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Bulăiești, r. Orhei

Sâmbătă, 06 octombrie 2018 – credincioșii parohiei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din satul Bulăiești, raionul Orhei, au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească, prilejuite de vizita Preasfințitului Siluan. La orele dimineții, Episcopul Vicar a fost întâmpinat în fața bisericii de către un sobor de preoți în frunte cu părintele paroh PC Părinte Herimon (Climov), […]