Slujire Arhierească de hramul Catedralei „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni

1165

Catedrala Arhierească „Acoperămîntul Maicii Domnului” din oraşul Briceni și-a deschis larg ușile în zi de hram, miercuri, 14 octombrie 2020, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să o cinstească pe Împărăteasa Cerului și a Pămîntului, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care cu cinstitul ei Omofor ocrotește această biserică și întreaga localitate. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat aici Sfînta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

După Sfînta Liturghie slujitorii altarului și creștinii au săvîrșit un Te Deum de sănătate.

În cuvîntul său adresat credincioșilor, Prea Sfințitul Nicodim a felicitat călduros enoriașii cu ziua hramului bisericii și a orașului – Acoperămîntul Maicii Domnului, evocînd importanța evenimentului și marea binecuvîntare ce a adus-o Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu în biserica Vlaherna din Constantinopol, în zilele împăratului Leon cel Înțelept, iar de acolo tuturor creștinilor ce o cinstesc cu evlavie.

După serviciul divin a urmat o agapă frățească în cinstea sărbătorii oferită tuturor creștinilor prezenți la slujbă.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
834

Greșeli pe care să le evite femeile în relația cu soții lor

Odată căsătoriţi, inima fiecăruia are nevoie să se întoarcă, dinspre familia care l-a născut, către noua familie pe care tocmai a format-o. Familia pe care Domnul a binecuvântat-o prin Taina Cununiei devine cea mai importantă în viaţa noastră. De-a lungul timpului, psihologii au ajuns la concluzia că greşelile cele mai mari pe care le comit femeilor […]