Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hîncu

1261

Miercuri, 14 octombrie 2020, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hîncu.

Preasfinţia Sa, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la miezul nopţii, în biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, a mănăstirii.

La ora 00:00, Ierarhul a fost întâmpinat de Stareţa Sfintei Mănăstiri, Egumena Parascheva (Cazacu), dimpreună cu obştea.

Alături de Preasfinţia Sa a coliturghisit Preacuviosul Arhimandrit Pavel (Tăbăcari), duhovnicul Sfintei Mănăstiri Hâncu, dar şi alţi slujitori ai mănăstirii menţionate.

În timpul Dumnezeieştii Liturghii, au fost înălţate rugăciuni de laudă şi mulţumire Maicii Domnului, pentru că „ne ocroteşte ca o mamă iubitoare cu cinstitul ei omofor”. Totodată au fost înălţate rugăciuni de cerere ca poporul cel binecredincios şi întreaga omenire să fie ferită şi ocrotită de cele rele şi de grelele încercări.

La sfârşit Ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură desprins din istoricul sărbătorii date, Acoperământul Maicii Domnului, vorbind şi despre importanţa cinstirii Maicii Domnului şi a sărbătorilor închinate ei.

După aceasta Preasfinţia Sa a felicitat obştea monahală a Sfintei Mănăstiri Hîncu cu sfânta sărbătoare a Acoperământului Maicii Domnului.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2072

Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută, numai s-o rugăm!

Odată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile […]