Actualitate

Slujba Privegherii în cinstea Sărbătorii Domneşti „Naşterea Domnului”, săvârșită la Catedrala Episcopală din Mun. Ungheni

1400

În seara zilei de joi, 6 ianuarie 2022, în ajunul Slăvitei Sărbători a Nașterii Domnului, Înaltpresfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni a săvârşit slujba privegherii în cinstea Măritului Praznic Domnesc, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Mun. Ungheni.

În această seară minunată, când toată făptura se bucură şi prăznuieşte, când păstorii primesc vestea Naşterii Pruncului Iisus de la îngeri, în Catedrala Episcopală sărbătorirea Naşterii Domnului, la Slujba Privegherii Înaltpreasfinția Sa a fost însoţit în slujire de toți slujitorii Catedralei Episcopale, în frunte cu Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim Corostinschi.

La cântarea Polileului, au fost cântate mărimuri-le Sărbătorii, după care Ierarhul a miruit pe toți credincioșii prezenți.

La sfârșitul privegherii praznicale, Ierarhul a îndemnat creştinii să fie prezenți la sărbătorirea deplină a Naşterii Domnului prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de la miezul nopţii.

Cu ocazia Sărbătorii Nașterea Domnului, Înaltpreasfinția Sa a oferit în dar câte un calendar de birou slujitorilor, corpului ipodiaconal și Corului Catedralei Episcopale.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
247

Postul bucuriei, ziua a XV-a: Sfântul Apostol Andrei nu ne cheamă la frică, ci la credință

Suntem în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat dintre Apostoli și ocrotitorul spiritual al neamului nostru. Ajunul acestui praznic este adesea însoțit de practici care țin de teamă, de superstiții, de dorința de a afla viitorul sau de a ne feri de rău prin ritualuri păgâne. Deși ele fac parte din folclorul nostru, […]