Mai bine să fii bănuit de prostie, fiindcă nu ştii să te împotriveşti cu vorba, decât să fii socotit înţelept pentru neobrăzarea ta. Fii sărac, cu smerenie, şi nu bogat din obrăznicie. Mustră pe cei ce te învaţă învăţături împotriva dogmelor, prin tăria virtuţilor tale, nu prin puterea de convingere a vorbelor tale. Şi cu buzele blânde şi bine astupă gura şi fă să tacă neruşinarea celor neascultători. Mustră cu bunătatea petrecerii tale pe cei fără astâmpăr, şi ţine-ţi (astupă-ţi) urechile ca să nu mustri pe cei neruşinaţi cu simţurile.
Socoteşte-te străin în toate zilele vieţii tale, oriunde ai intra, ca să poţi scăpa de păgubirea care se face prin îndrăzneală; întotdeauna crede că nu ştii nimic, ca să nu fii defăimat, bănuind oamenii că vrei să dai socoteală de alţii. Petreci pururea binecuvântând din gură, şi nicidecum nu vei fi ocărât fiindcă din ocară, ocară se şi naşte, şi binecuvântarea din binecuvântare, în tot lucrul socoteşte-te lipsit de învăţătură şi toată viaţa înţelept te vei afla. Să nu dai nimănui vreun lucru, pe care nu-l ai, ca să nu te ruşinezi, în sufletul tău, și din asemănarea cu viața ta să nu iasă minciuna la iveală. Iar dacă trebuie să spui cuiva ceva, vorbește-i ca și cum ai avea să înveţi ceva de la el, fără obrăznicie, fără stăpânire. Și ia-o înainte, şi arătându-i că eşti mai prejos decât el, ca să arăţi celor ce te ascultă rânduiala smereniei și să-i biruieşti pe ei, şi ei să asculte cuvintele tale şi să pornească înspre înfăptuirea lor, şi ca cinste să ai în ochii lor.
Din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 115
