Copilăria pe care am trăit-o eu nu se compară cu ce trăiesc copiii de azi! De câte ori revăd pârâul ăsta, îmi amintesc de frumusețea jocurilor și de pofta noastră de viață care ne-a dat vigoarea și ne-a ajutat să creștem sufletește. Noi am trăit o viață simplă, fără modernismele artificiale de azi. Era atâta vlagă în sângele nostru încât nici o molimă nu se atingea de noi. Nu ne îmbolnăveam așa ușor și nu luam atâtea doctorii. Copilăria asta bogată și frumoasă pe care am trăit-o eu m-a ajutat să îndur multe din încercările pușcăriei. Acolo în închisoare am observat că cei care erau crescuți la țară, mai ales la munte, erau cei mai viguroși și au rezistat torturilor și regimului sever. Pe când cei crescuți la orașe, repede se ofileau și-și dădeau duhul săracii.
Țăranii au un organism și o structură mult mai sănătoasă. Și aceasta este scăparea noastră, pentru cei de acum, pentru copiii noștri – viața de la țară, care a rămas mai puțin alterată. Să ne întoarcem deci la simplitatea țăranului – numai așa putem reveni la verticalitatea noastră ortodoxă și să scăpăm de această demono-crație care îl robește pe om. Noi nu avem nevoie de libertatea lor democratică, ci de libertatea deplină a conștiinței, să fii un om liber moral, despătimit. Pentru că în conștiință ne vorbește Dumnezeu. Acum nu mai curge prin trupul nostru sângele curat al dacului, al românului hrănit cu seva naturii și a credinței lui Dumnezeu; sângele lui Ștefan cel Mare s-a descompus, a venit peste el toată urgia asiatică, semită și occidentală. Acestea au dus la descompunerea morală și spirituală a esenței națiunii române și a creștinismului însuși…
Eu, dacă n-aș fi avut copilăria asta bună de care v-am povestit, și care a fost singura perioadă tihnită din viața mea, n-aș fi ajuns la 87 de ani. Aceasta m-a ajutat în toate împrejurările grele de rezistență.
Pentru mine au contat, casa unde m-am născut, am crescut și unde s-au legat de mine atâtea amintiri, au contat oamenii copilăriei mele, fetele și feciorii lor, alături de care m-am înălțat, bătrânii satelor, mănăstirile cu duhul lor curat, toate locurile acestea dintâi pline de frumusețe care se leagă de începutul vieții mele, încât nu le pot uita nici acum la bătrânețe, mi-au rămas în suflet, ele pentru mine sunt țara mea, locul meu. Aici am văzut lumina zilei și aici am putut vedea cum trăiau oamenii cu frica lui Dumnezeu și lumina în suflet. Din fetele și feciorii lor au crescut oameni frumoși la suflet, curați. Aici am văzut respectul tradiției creștine și al valorilor neamului. Că tradiția aceasta creștină e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică care te ține vertical și demn, (privitor în Sus), în stare să reziști la loviturile prezentului și viitorului; vorba cântecului:
“De ești bogat sau ești sărac, de ți-e ușor sau ți-este greu,
Popor român, acum și-n veac, tu să rămâi cu Dumnezeu! (…)
Fiorul absolut ne-a străbătut…Multe-am pierdut, dar demnitatea niciodată-n veac!”
Pentru că dacă nu respecți pe Dumnezeu, cum să te mai consideri un om cu destin?“
Fragmentul a fost preluat din cartea “Părintele Iustin Pârvu și bogăția unei vieți dăruită lui Hristos“, volumul 1, pag. 46, Editura Credința Strămoșească.
