Actualitate

Sila, răul nu pot să scoată nici un bine…

4625

Întunericul, ca urmare a căderii omului, nu duce niciodată la lumină. Lumina risipeşte întunericul, deoarece întunericul e fără ipostas, nu are fiinţă. Există însă o situaţie pe care Dumnezeu cel Atotlucrător o pune în valoare în mod înţelept spre binele nostru, scoţând şi dintr-un rău bine, din întuneric lumină. Cum? Prin pocăinţă. Îmi văd răutatea, păcatul, mă pocăiesc, plâng, mă jelesc, sunt con­dus la Dumnezeu, îmi iau asupră-mi datoriile, lucrez trez­via, fac răbdare, şi înlăuntrul meu se cultivă omul cel nou, care iese din pocăinţă. Deci binele nu iese din rău, ci din pocăinţă, care este altă minte, mintea pe care Dumnezeu o aşază în inimă.

Când, de exemplu, tatăl sau mama se neliniştesc de­oarece copilul păcătuieşte şi, de aceea, îl plesnesc, cu si­guranţă că vor avea un rezultat contrar. Fiindcă dacă face păcate copilul înseamnă că vrea păcatul şi se va certa cu tine care eşti predicatorul virtuţii. Acum, pe de o parte, se teme să păcătuiască, dar imediat ce va scăpa de tine, va fi condus îndată la rău. Sila, răul nu pot să scoată nici un bine.

Spune-i deci copilaşului tău ce e bine, învaţă-l cine este Dumnezeu. Vorbeşte-i din plinătatea inimii tale, lu­minează-i puţin conştiinţa cu propria ta dorinţă şi experi­enţă dumnezeiască şi intrând în el Dumnezeu, Îl va iubi. Se poate să înjure, să păcătuiască, dar având seminţele lui Dumnezeu, care sunt atât de puternice, Dumnezeu le va cultiva şi va ieşi o plantă nou, un vlăstar nou, care are o viaţă nouă, aceasta este pocăinţa. Adică acest copil, fiindcă l-ai lăsat liber, fiindcă îl cinsteşti, fiindcă i-ai spus adevărul, fiindcă i-ai descoperit ce are inimioara ta şi ce frumuseţi există în ea, va zice apoi: „Dar ce viaţă infricoşată duc! Ce sunt păcatele acestea! «Mă voi scula şi mă voi întoarce la tatăl»” (Lc. 1 5, 18). Iar vlăstarul pocăinţei scoate rodul vieţii celei noi. Aşa reuşeşte Dumnezeu să scoată şi din gura lupului mântuire.

Din Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie, cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie, p. 101-103


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
477

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă Care-i meseria ce o vor urma, Fiii voştri singuri mai târziu învaţă Taina ei fierbinte, nobilă şi grea. Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, Îşi aleg iubita mângâind-o blând, Inima lor largă sinceră-şi rosteşte În privinţa asta cel mai greu cuvânt. Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe Din copilărie încă, […]

Articole postate de același autor
6562

Puterea unui fir de iarbă

Astazi eram necăjită pentru că iarăşi simţeam pe pielea mea că nu pot obţine uşor ceva ce îmi doresc mult şi la care depun mult efort ca să reuşesc. O femeie nemţoaică mi-a zis urmatoarele cuvinte : „Gândeşte-te la firul de iarbă pe care îl vezi ieşind afară prin pământ, uneori trecând chiar prin asfalt. […]