Actualitate

Sila, răul nu pot să scoată nici un bine…

4551

Întunericul, ca urmare a căderii omului, nu duce niciodată la lumină. Lumina risipeşte întunericul, deoarece întunericul e fără ipostas, nu are fiinţă. Există însă o situaţie pe care Dumnezeu cel Atotlucrător o pune în valoare în mod înţelept spre binele nostru, scoţând şi dintr-un rău bine, din întuneric lumină. Cum? Prin pocăinţă. Îmi văd răutatea, păcatul, mă pocăiesc, plâng, mă jelesc, sunt con­dus la Dumnezeu, îmi iau asupră-mi datoriile, lucrez trez­via, fac răbdare, şi înlăuntrul meu se cultivă omul cel nou, care iese din pocăinţă. Deci binele nu iese din rău, ci din pocăinţă, care este altă minte, mintea pe care Dumnezeu o aşază în inimă.

Când, de exemplu, tatăl sau mama se neliniştesc de­oarece copilul păcătuieşte şi, de aceea, îl plesnesc, cu si­guranţă că vor avea un rezultat contrar. Fiindcă dacă face păcate copilul înseamnă că vrea păcatul şi se va certa cu tine care eşti predicatorul virtuţii. Acum, pe de o parte, se teme să păcătuiască, dar imediat ce va scăpa de tine, va fi condus îndată la rău. Sila, răul nu pot să scoată nici un bine.

Spune-i deci copilaşului tău ce e bine, învaţă-l cine este Dumnezeu. Vorbeşte-i din plinătatea inimii tale, lu­minează-i puţin conştiinţa cu propria ta dorinţă şi experi­enţă dumnezeiască şi intrând în el Dumnezeu, Îl va iubi. Se poate să înjure, să păcătuiască, dar având seminţele lui Dumnezeu, care sunt atât de puternice, Dumnezeu le va cultiva şi va ieşi o plantă nou, un vlăstar nou, care are o viaţă nouă, aceasta este pocăinţa. Adică acest copil, fiindcă l-ai lăsat liber, fiindcă îl cinsteşti, fiindcă i-ai spus adevărul, fiindcă i-ai descoperit ce are inimioara ta şi ce frumuseţi există în ea, va zice apoi: „Dar ce viaţă infricoşată duc! Ce sunt păcatele acestea! «Mă voi scula şi mă voi întoarce la tatăl»” (Lc. 1 5, 18). Iar vlăstarul pocăinţei scoate rodul vieţii celei noi. Aşa reuşeşte Dumnezeu să scoată şi din gura lupului mântuire.

Din Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie, cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie, p. 101-103


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
417

Ai grijă, mamă!

Lacrima pruncului tău care plânge E culeasă de-un înger Şi-ţi va fi dată ca hrană, Ai grijă, mamă! Gândul tău bun sau rău însoţindu-l, Bucuria sau mânia ta sfătuindu-l Ţes pruncului frumoase ori proaste veşminte, Ai grijă, mamă, ia aminte! Trufia oarbă şi nestăpânirea, Dorinţele nesăbuite şi neîngrijirea Durează pruncului tău, neabătute, pieirea. Timpul pe […]

Articole postate de același autor
431

„Am căutat pentru voi unul mai rău, dar n-am găsit!”

Într-un oraş bizantin, locuitorii, care se leneviseră, uitaseră până într-atât orice ruşine, încât făceau cu mare plăcere orice fărădelege şi nici macar nu se gândeau să-l asculte pe bătrânul şi bunul lor episcop, oricât îi ruga el să se îndrepteze. Orăşenii îl luau în râs pe bătrân şi se fereau de el ca de o […]