Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon cinstit la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

1403

Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon s-a născut în anul 284 la Nicomidia. A trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). Mama sa, Evula, o creștină evlavioasă, moare la puțin timp după nașterea lui. La îndemnul tatălui său, care era păgîn, urmează Școala de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia o va face la renumitul medic Eufrosin. Aflînd de la preotul Ermolae că Hristos este singurul doctor adevărat, își schimbă radical viața. După ce ridică din moarte un copil mușcat de năpîrcă, cu puterea lui Hristos, cere să fie botezat. Aflînd de calitățile sale de medic iscusit, împăratul Maximian îl ia la palat ca medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut să renunțe la credința creștină. Pentru că a refuzat, Sfîntul Pantelimon a fost supus la mai multe chinuri din care a ieșit nevătămat, iar la sfîrșit i s-a tăiat capul. Din anul 303, anul morții sale, este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitorul bolnavilor. După moartea sa a făcut multe minuni, aducînd harul vindecător al lui Hristos tuturor celor ce se apropie de El cu evlavie.

Sfîntul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoții Bisericii la Sfințirea Apei și la Taina Sfîntului Maslu, împreună cu Sfîntul Sfințit Mucenic Ermolae și cu ceilalți sfinți doctori fără de arginți și făcători de minuni. Este prăznuit în fiecare an la 27 iulie/9 august.

În ziua acestui mare praznic, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, împreună cu un sobor de slujitori. 

După Sfînta Liturghie, Prea Sfinţitul Nicodim a oficiat taina Sfintei Cununii asupra tinerilor Dionisie şi Alexandra. Dionisie este fiul protoiereului Ioan Rusu, paroh al bisericii „Sfîntul Gheorghe” din loc. Bădragii Vechi, r-nul Edineţ, iar Alexandra este fiica protoiereului Petru Moşneguţu, paroh al bisericii “Sf. M. Mc. Pantelimon” or. Edineţ.

În cuvîntul de învăţătură rostit cu acest prilej, Ierarhul a îndemnat tinerii să sporească prin rugăciune, susţinere şi răbdare dragostea unul faţă de altul, să poarte respect pentru părinţii lor trupeşti, dar mai ales pentru cei duhovniceşti, care sunt naşii lor, şi să-şi trăiască viaţa în curăţie şi ascultare de poruncile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru a se bucura de binecuvîntarea dumnezeiască în viaţa aceasta pămîntească, dar mai ales în cea viitoare, în fericirea veşnică a Împărăţiei Cerurilor.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2287

Trăiește-ți viața cu recunoștință

Să-I mulțumim lui Dumnezeu că este bun și îndurat, Și câte noi cerând la El, ne-a ascultat și ni le-a dat. Prezența Lui e peste tot; ne vede și ne-aude. Cerșind la bunătatea Lui, ne dă cu mult mai multe. Ne vede gânditori de ziua următoare și ne întrebăm: Cum va mai fi? El pune […]