Sfințirea pietrei de temelie a noii biserici din satul Frasin, raionul Dondușeni

161

În după-amiaza zilei de duminică, 14 mai 2017, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat slujba de sfinţire a locului și a pus piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici cu hramul „Sfîntul Mucenic, Multpătimitorul Împărat Nicolae şi familia sa de martiri” în satul Frasin, raionul Dondușeni.

Lucrările de construcţie sunt coordonate de către părintele paroh, protoiereul Alexei Gheorghelaș. Noua biserică vine în întîmpinarea nevoii credincioșilor de a avea un lăcaș de rugăciune mai spațios, actuala biserică din lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ” din localitate fiind mică și neîncăpătoare.

La acest eveniment important din viaţa parohiei Frasin a luat parte un sobor de preoţi în frunte cu părintele blagocin, protoiereul Rodion Pleșca, primarul satului şi numeroşi credincioşi.

După slujba de sfinţire, Vlădica Nicodim a rostit un cuvînt în care a subliniat importanţa deosebită a zidirii Casei lui Dumnezeu, îndemnîndu-i pe credincioşi să participe atît fizic cît şi material după posibilităţi la finalizarea ei.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni


Articole postate de același autor
2207

Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului la Chișinău

În cea de a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sărbătorit Soborul Maicii Domnului, la 8 ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală. Cu acest prilej, Mitropolitul țării a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, […]