Actualitate

Sfânta Mare Muceniță Hristina – „discipol al lui Hristos”

5181

Sfânta Mare Muceniţă Hristina, pomenită în calendarul creştin ortodox la 24 iulie/6 august, a trăit în cetatea Tir, în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211).

Sfânta Muceniță Hristina era din cetatea Tirului, fiică a unui oarecare Urban Stratilat. Acesta a suit-o într-un turn înalt și a așezat acolo zeii săi făcuți din aur și din argint și cu podoabe împodobiți. El i-a poruncit să petreacă acolo și să aducă jertfe la idoli. Sfânta, socotind cu cuget drept căci cu adevărat nu sunt dumnezei idolii cei neînsuflețiți și făcuți de oameni, se rugă lui Dumnezeu. Și privind pe o fereastră a văzut cerul, și din făpturi înțelegând pe Făcătorul, a sfărâmat idolii tatălui sau și i-a împărțit săracilor, potrivit calendar-ortodox.ro. A fost supusă la tot felul de chinuri de tatăl sau; a fost băgată în temnița, unde rămânând multă vreme fără mâncare, primea hrană îngerească și s-a tămăduit de durerile rănilor.

După aceea a fost aruncată în mare, și de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasă la uscat de un înger. Aflând că este vie, a fost închisă în temnița din poruncă tatălui său, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare Dion, a adus pe mucenița la întrebare, și ea, mărturisind pe Hristos, a fost chinuită cumplit. Iar după Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care de asemenea a chinuit-o îndelung. Și apoi fiind lovită de slujitori cu sulițe, și-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Cristina înseamnă „discipolul lui Hristos”. Prenumele feminin Cristina este foarte frecvent în onomastica europeană, reproduce latinescu Christina, Christinus – ambele atestate încă din secolul 4 e.n. La origina derivate cu sufixul -inus, -ina, de la Christus, numele în discuție sunt parelele lui – Cristian, Cristiana, dar spre deosebire de acestea, care multă vreme au fost folosite numai cu valoare de substantive comune, Christinus și Christina sunt de la început specializate ca nume feminine.

 

Sursa: calendar-ortodox.ro 


Articole postate de același autor
272

Înaintea lui Dumnezeu e mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru

Mândria se naşte din nebunie şi orbire sufletească; din chibzuinţă şi cunoştinţă se naşte smerenia. Dacă te-ai cunoaşte cu adevărat, atunci nu ai fi mândru: de te-ai cunoaşte întru adevăr, atunci nu te-ai înălţa prin mândrie. Dar, aşa cum încă nu te cunoşti bine pe tine şi nu pricepi după cum se cuvine, tot aşa […]