Sfânta Liturghie mai ține lumea!

138

 

Calea cea mai lungă pe pământ este de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt!

Precum Taina pocăinţei sau Mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului, din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii.

Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist in zilele lor, căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeşte. E Sfânta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil şi apoi Insuşi ne-a învăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist, sau omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Căci pentru mulţimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea, mereu se aduce pe Sine Jertfă Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El.

Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire neîntreruptă; Mielul-Impărat stă mereu chezaş înaintea Tatălui, aducându-se în Jertfa neîncetată, rugăminte de mijlocire pentru biata lume. Că de n-ar fi Sângele Mielului, al Insuşi Arhiereului-Impărat, Iisus Hristos, dat de bună voie şi neîncetat preţ de mantuire pentru oameni, stând cu iubire şi părtinire pentru lume, demult ar fi înecat Dumnezeu pământul în sangele oamenilor şi l-ar fi ars cu foc, desfăcând de istov stihiile. Deci Sângele Mielului din Sfânta Impărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, aşa Sfânta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăşi sub chip smerit, mântuieşte lumea, sau o fereşte de urgiile Antihristului.. Iată de ce toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pămant.

Ceea ce se poate spune, pe scurt, despre o prea mare taină a lui Dumnezeu, ascunsă in Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte şi în Cer şi pe pământ, şi pentru care mai ţine Dumnezeu lumea, am încercat. Dar Sfânta Liturghie este neasemănat mai bogată în taine, care nu se pot depăna pe limbă omenească. Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.

Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005

 


Articole Asemănătoare
304

„Un oftat din inimă face mai mult decât orice rugăciune”

Părinte, ce ne sfătuiţi să facem atunci când avem în faţă o carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumeşti? Eu sunt pentru rugăciunea din inimă. Momente de suişuri şi coborâşuri există chiar şi-n lumea sfinţilor. Şi la ei pot exista momente de vid. Dacă în timp ce te rogi o să vină […]

Articole postate de același autor
203

Sf. Luca al Crimeii: când sunteţi jigniţi, smeriţi-vă şi răbdaţi în linişte

Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra […]