Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: Ieromonahul Savatie Baştovoi

452

În ziua de miercuri,  28 martie 2018, ora 18.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat părintele Savatie Baştovoi, unul din cei mai cunoscuți preoți ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, autor a peste 20 de cărți vândute într-un tiraj cumulat de aproape jumătate de milion de exemplare.

Tema discuției: Tema discuției: Tinerii în căutarea dragostei.

"Suferim pentru că cei din jurul nostru nu știu să ne iubească. Suferim pentru că iubirea, așa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. Dar iubirea există. Există pentru că Dumnezeu a adus-o în lume, pentru că ea nu poate să nu existe, nu poate să aibă sfârșit, pentru că ea nu are nici început. Ea nu poate să se împuțineze, pentru că ea pornește de la Dumnezeu și se revarsă asupra întregii făpturi, așa încât, dacă iubirea nu există, doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem." (Ieromonah Savatie Baştovoi.)

Vă aşteptăm cu mult drag!


Articole Asemănătoare
57

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea: De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare. Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, […]

Articole postate de același autor
365

Cum putem evita erorile duhovniceşti?

În primul rând rugăciune, poate, şi-n al doilea rând, răbdare. Trebuie să avem rugăciune ca Dumnezeu Însuşi să ne lumineze şi să corijeze traiectoriile greşite în noi, şi răbdare până când Dumnezeu va face asta. Nu să ne grăbim să tragem o concluzie, nu să ne grăbim ca, dacă Dumnezeu a început o frază de […]