Ne-am intors la Albac dupa mai bine de un an, ca sa aflam cuvant de tamaduire pentru nelinistile unei vieti framantate, asa cum o traim cei mai multi dintre noi, fie in mijlocul marilor orase, fie in mijlocul marii de ganduri. Parintele Dionisie ne-a primit cu bucurie, chiar in Ajunul Bobotezei, cand, ajunand de cele trupesti, mai tare insetam dupa cele duhovnicesti…
– Parinte, „dragostea” este unul dintre cuvintele cele mai folosite in ziua de astazi… Il auzim cel mai des, „pe toate drumurile, pe toate gardurile”. Insa, in realitate, adevarata dragoste a ajuns din ce in ce mai greu de gasit. Ne-a ramas doar o dragoste fatarnica, declarativa, „de plastic”: peste tot, numai inimioare de plastic! Cum sa facem sa ajungem la dragostea aceea care sa vina din inima omului, si mai ales cea din „inima adanca” (Psalm63:7), cum spune psalmistul…
– Astazi le spuneam si oamenilor la slujba ca, daca nu reusim sa intelegem sensul sarbatorilor, daca nu intelegem sensul a tot ceea ce facem, sensul spovedaniei, sensul impartasaniei, atunci mersul la biserica, spovedania, impartasania, toate devin niste lucruri pe care le facem doar asa, la anumite soroace, ca si cum ar trebui. „Trebuie” sa ne spovedim, „trebuie” sa ne impartasim, „trebuie” sa mergem la biserica… Si mi-am adus aminte de o vorba spusa de „monahul de la Rohia”, Nicolae Steinhardt, ca Ortodoxia nu-i religia prostilor. Adica trebuie sa stii ce faci — pentru ca daca te intreaba un copilas de 7 ani de ce sa postesti, si tu ii spui: „Ca trebuie!”, atunci o sa posteasca mai mult de frica, ca a zis mama sau bunica, si dupa ce creste nu mai vrea sa auda de asta. Si mie tot timpul mi se spunea: „Ca trebuie!” sau „C-asa e crestineste!” – dar, cand cineva ne-a spus mai tarziu:
„Uite, miercurea postim pentru ca miercurea a fost vandut Domnul nostru Iisus Hristos, vinerea postim pentru ca vinerea a fost rastignit”,
am inteles ca postul este o jertfa; pana la urma asta este sensul postului, este o jertfa pe care noi o aducem lui Dumnezeu.
Si atunci, neintelegandu-se sensul spovedaniei, impartasaniei, inseamna ca n-o sa intelegem niciodata sensul dragostei. Daca ne gandim numai la ce spune Scriptura, ca Dumnezeu este dragoste, atunci o sa ne dam seama ca suntem departe de intelegerea asta, si punem numele de „dragoste” la te-miri-ce — dragoste fata de caini, dragoste fata de animale, dragoste fata de natura, dragoste fata de orice… Dar asta e cu totul altceva.
„Cand intre doua persoane se iveste iubirea, acolo se iveste Dumnezeu”
Si am gasit intr-o cartulie ce spune un monah, Daniel Cornea, ca
„in iubire omul face pentru prima oara cu adevarat cunostinta cu sine insusi”.
Asta este! In iubire, in dragoste, nu mai esti doar tu. Pana atunci, numai eu contez; sunt eu — si restul lumii. Or dragostea, ea nu poate sa-existe decat intre persoane — cainele nu-i persoana, planta nu-i persoana, nimic altceva nu sunt persoane, decat omul si Dumnezeu. Daca noi suntem persoane si suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu, inseamna ca si Dumnezeu este o Persoana. Dumnezeu nu este o „forta”, nu este o „energie”, nu este un „tot impersonal” in care ne dizolvam. Si atunci de multe ori spun, mai ales tinerilor; poti sa ai o relatie de dragoste cu energia electrica? Sau cu forta gravitationala?…
Deci, cand iubeste, omul face cunostinta cu sine insusi — si aceasta se petrece prin intermediul unui celalalt. Si avem urmatorul scenariu:
„In prima etapa, omul constata, nu doar cu titlu informativ, ci existential, ca celalalt exista”.
Pana acum nu eram interesat de altii, era bine ca eram eu. In a doua etapa,
„isi doreste foarte mult ca celalalt sa existe”.
Iar in a treia — si acesta este iubirea desavarsita –
„inexplicabil, faptul ca celalalt exista devine mai important, mai semnificativ decat faptul ca el insusi exista”.ioachim si ana
Si spune:
„Dintr-o data, constata ca realitatea nu este totuna cu eu. Eu este doar o parte a acestui fapt minunat, formidabil, care se petrece intre eu si celalalt, intre eu si tu” .
Trebuie sa fim pe deplin lamuriti ca iubirea si indragosteala se deosebesc radical. Tehnic, daca vrem. Pe amorez nu-l intereseaza celalalt, ci ale celuilalt — bunaoara, ochii, parul, zambetul, dulcea leganare a soldului, chiar si calitatile intelectuale sau abilitatile, pe care vrea sa le achizitioneze, sa le taraie in ograda sa cu lucruri familiare, bune de folosit, destinate consumului.
Si atunci te trezesti ca vine unul si altul, si zice ca a „facut dragoste” aseara cu nu-stiu-care de pe centura. Ai „facut dragoste”?… Asta nu e dragoste! Dragostea este un act de creatie. Iata, copiii! Noi suntem rezultatul dragostei. Toata creatia asta, toti Sfintii Parinti marturisesc ca este rodul dragostei lui Dumnezeu, tot ceea ce a creat Dumnezeu este revarsarea iubirii Sale. Pentru ca dragostea, asta este:
„Eu in tine, tu in mine, si noi in ei (in copii)” (cf. Ioan 17).
Si astazi, cum am spus, nu se mai intelege sensul dragostei, din prisma a ceea ce spune Biserica ca este dragoste — caci numai in Biserica se poate ajunge la intelesul profund a ceea ce este dragostea. Da, sunt poate si familii necrestine care traiesc dupa niste principii bune, si simt o oarecare iubire. Pentru noi, pentru crestini, dragostea in primul rand este Dumnezeu — si tocmai de aceea, cand intre doua persoane se iveste iubirea, acolo se iveste Dumnezeu. Le spun de multe ori tinerilor casatoriti: barbatul si femeia-s ca doua caramizi pe care le pui una peste alta, dar daca intre ele nu pui mortar, la cutremur cad si se sparg. Dar daca pui mortar, si-l pui asa cum trebuie facut — intelegi, nu pui mai mult „nisip”, sau mai mult „var” — asa se vor lipi, incat atunci cand vrei sa le demolezi, nu le mai poti desface. Or liantul asta nu este altcineva decat Hristos.
Numai Dumnezeu ii poate uni pe oameni in asa fel incat nici macar moartea sa nu-i desparta. Vrajmasul tocmai asta urmareste sa faca: tot ceea ce Dumnezeu a creat bine si „bun foarte” Facere 1:31, dracul sa perverteasca, sa schimbe sensul, ca sa nu mai faci asa – si atunci s-a ajuns si la aberatia asta, ca „facem dragoste”. Nu. Cand faci dragoste, cum am spus, este act de creatie. Cand faci dragoste inseamna ca creezi un om. Mama cu tata, impreuna cu Dumnezeu, sunt impreuna-creatorii unui „dumnezeu in facere” — copilul care se naste. Mama face „un dumnezeu mic”, un dumnezeu in devenire, care trebuie sa ajunga asemenea Celui din Ceruri.
„Lasa, mama draga, nu fi necajita…”
– Si atunci cum sa facem in zilele noastre ca sa ne crestem copiii in asa fel incat sa fie pregatiti pentru aceasta adevarata dragoste, nu pentru dragostea „de plastic”pe care o vedem promovata peste tot?…
– Stii cum? Sa ne-aducem aminte cum se facea educatia copiilor pe vremuri. De curand vorbeam, tot asa, cu o femeie mai in varsta, cum ii batea pe copii cand minteau. Mama, ce bataie am luat si eu pentru minciuna! Astazi insa auzi pe foarte multi parinti:
„A, pai lasa, Parinte, ca daca noi n-am avut, macar ei sa aiba si sa se distreze!”.
Dar stai sa vezi, ca nu stau lucrurile chiar asa. Am auzit o stire ca fata cea mare a lui Obama, cand a implinit 14 ani, a primit cadou… ce credeti? Primul ei telefon mobil! Primul ei telefon mobil la 14 ani! Si stiti ce spunea mama-sa? Ca o controleaza, nu neaparat fiecare convorbire, dar o intreaba:
„Cu cine ai vorbit? Cine sunt prietenii tai? Sa vad si eu ce mesaje va trimiteti”.
Si fiica-sa nu s-a dat de ceasul mortii, ca da-mi, ca toti colegii mei au, ca cine sunt eu!— cum vedem la ai nostri.
De asta zic, e vorba despre cum pornesc ei de mici. Parintele Arsenie Papacioc spune ca educatia copiilor incepe din momentul in care se naste mama lor! Ca, daca ne uitam si in Scriptura, vedem ca „pana la al patrulea neam” merg binecuvantarile. De ce s-a nascut Hristos din Fecioara Maria? Vedeti ce familie binecuvantata si ce neam binecuvantat a avut!
– Dar ce facem cand este, totusi, prea tarziu, cand suntem deja parinti si nu mai putem schimba nimic din urma…
Uite, la un moment dat, la Parintele Paisie Olaru vine o mama indurerata si spune:
„Parinte, m-am silit sa-mi cresc copiii in frica de Dumnezeu si sa ii duc la biserica, sa le pun samanta credintei, dar uite, au crescut, s-au facut mari, s-au dus la liceu, i-o luat valul si nu-i mai putem tine in frau, si mi-e teama ca-i scapam…”.
Si zice Parintele Paisie:
„Lasa, mama draga, nu fi necajita, daca tu ti-ai facut datoria si ai pus samanta in pamant, acolo, cand trebuia si unde trebuia, lasa ca are grija Dumnezeu sa creasca”.
Si chiar am vazut lucrul asta. Am fost aseara la o familie de credinciosi si mi-au povestit ca fetita lor si-a prins degetul la pat, si-o durea, si a-nceput sa planga, iar mama-sa se uita la ea si nu stia ce sa-i faca, ca degetul ramasese blocat la pat, nu putea sa-l traga. Si fetita a inceput sa zica: „Tatal nostru, Care esti in Ceruri, sfinteasca-se numele Tau…” – dar asa, printre lacrimi! — si in momentul acela si-a scos degetul fara nici un fel de rana, fara nimic.
Si tot asa, o alta familie, cand se intampla ceva la ei in casa, cand nu le iesea ceva, ziceau: „Doamne miluieste!”. Fetita lor asta auzea in casa de cele mai multe ori: „Doamne miluieste!”. Ei, si intr-o zi se juca la un sertar, si-l tragea, si apoi se-mpingea in el, si iar il tragea — si la un moment dat s-a scapat mai tare si s-a prins cu mainile acolo, si a-nceput sa planga… Si si-a scos mainile si a-nceput sa zica: „Doamne miluieste! Doamne miluieste!”…
Vezi, astfel de copii sunt „echipati” cu tot ce le trebuie, si in corabia vietii lor, daca este prinsa de furtuna pe mare, ei au colac de salvare, c-a fost pus deja acolo.
– Si totusi sunt copiii buni, crescuti in Biserica, care se pierd…
– Altceva in afara de rugaciune nu cred ca ne ramane. Si Parintele Porfirie zice:
„Le-ai tot spus copiilor tai despre Dumnezeu, acum spune-I lui Dumnezeu despre copiii tai!”.
Preasfintitul Siluan (Span) povestea intr-un interviu despre familia lui, familie de preot, si spunea cum au fost ei crescuti. Cand venea la tata-sau si-i spunea: „Tata, ma lasi sa merg afara, la fotbal cu baietii?”, tata il intreba: „Mama ce-a zis?” „A zis sa nu ma duc.” „Atunci nu te duci”. Daca venea si zicea: „Mama, ma lasi sa ma duc la discoteca?” — „Tata ce-a zis?” „A zis sa ma duc.” „Pai atunci, du-te”. Dar mai zicea doamna preoteasa: „Daca nu eram de acord si nu l-as fi lasat, eu nu-i distrugeam increderea in cuvantul tatalui lui. Ma intalneam cu el dupa aceea si-i spuneam: «Tu i-ai zis sa mearga la fotbal, dar uite ca noi avem treaba cu el». «A, bine, lasa ca-l lasam sa steie juma’ de ora si-l chemam»”. Sau, cand voia sa plece undeva: „Unde te duci?” „Pai avem intalnire cu baietii de la scoala.” „Ma, tu asa te duci, cu blugi si cu tricou? Asa se duce un om serios? Ia, te rog frumos sa-ti iei pantofii, nu adidasii, sa-ti pui pantalonii ceilalti.” „Ai, ma, tata, ca prietenii mei nu merg asa!” „Mai baiete, la orice intalnire, tu trebuie sa te respecti!”.
Asta era esential. Daca parintii se contrazic intre ei, atunci copilul nu mai asculta de nici unul. Sa va mai spun o intamplare. Vine o fetita la mama ei:
„Mama, noi de unde suntem, cine ne-a facut pe noi?”.
„Dumnezeu. Cand a facut cerul si pamantul, l-a facut pe om”.
Si asa ii explica. Se duce si la tata-sau:
„Tata, oare pe noi cine ne-a facut? Mama zice ca ne-a facut Dumnezeu”.
„A, las-o pe mama-ta, ca nu stie nimic, ea e cu biserica! Stiinta spune ca ne tragem din maimuta”.
Si se duce fetita inapoi la mama:
„Mama, tu ne-ai zis ca ne tragem din Dumnezeu, si uite, tata zice ca ne tragem din maimuta…”.
Si atunci mama-sa ii zice:
„Pai, eu ti-am spus linia mea genealogica!”.
Copilul, pana la 7 ani, cand pleaca la scoala, are suficient timp in viata de familie sa creasca in asa fel incat sa castige incredere, asa incat, atunci cand vine de la scoala, sa nu-l mai clatine nimic din ce aude acolo. Vedem si in viata Sfantului Siluan – cand era la 4 ani, a auzit un cuvant care l-a smintit si pana la 18 ani s-a chinuit, cand a regasit credinta.
Daca noi, care suntem oameni maturi si de-abia intelegem sensul unor sarbatori, sensul vietii, sensul a ceea ce facem… dar un copil mic, ce sa inteleaga? Si atunci trebuie sa-i explici pentru mintea lui — si vedem ca pricepe. Si asta pentru ca Dumnezeu nu a vorbit pentru oameni mari si pentru oameni mici. Dumnezeu a vorbit pentru om. Si atunci Dumnezeu, Care poate sa incapa in inima unui copilas, tot la fel cum poate sa incapa in inima unui mare sfant, Dumnezeu il face pe copilul acela sa inteleaga, atat cat poate el.
Dar pana la urma trebuie rugaciune, toate se duc la rugaciune:
„Doamne, lumineaza-ma cum sa-i explic eu copilasului meu ca ceea ce face el nu este bine… Lumineaza-ma Tu!”.
Si cand faci rugaciunea asta, Dumnezeu iti da si tie lumina sa-i explici, dar ii da si lui deschiderea inimii ca sa primeasca — si copilul intelege.
„Masura iubirii este masura jertfirii”
– Parinte, sa ne intoarcem la dragoste. Exista dragoste fara smerenie?
– Nu, nu exista. Toti Sfintii Parinti spun care este radacina tuturor relelor: mandria. Care este radacina tuturor virtutilor? Dragostea.
– Cum ajungem la smerenia asta, la care nu ajungem?
– Stii cum? Daca invatam sa spunem o simpla rugaciune,
„Tatal nostru”: „Faca-se voia Ta, precum in Cer, si pe pamant”.
Uite:
„Doamne, de este cu putinta, as vrea sa mergem la Albac, dar nu cum vreau eu, cum vrei Tu”.
Si atunci, ca sa aflu voia lui Dumnezeu, ce fac? Ii spun sotului meu:
„Vrei sa mergem la Albac?”.
Si el spune:
„Mai, nu ar fi cazul…” — poate n-avem bani destui, sau se anunta ca vine zapada.
Si atunci tu trebuie sa primesti cuvantul asa cum este:
„Eu m-am rugat la Dumnezeu—«Doamne, da-mi cuvant prin sotul meu!» — si am primit”.
De ce? Ca n-am pe duhovnic aproape, si nu trebuie sa-l sunam pe duhovnic pentru orice. Noi ne putem exersa in taierea voii prin ceilalti. Daca el zice „Nu”, iar eu zic: „A, pai daca nu mergem acum, nu mai avem cand” — astea sunt deja argumente omenesti, in fata carora orice om poate sa deie inapoi.
– Si atunci iesim din voia lui Dumnezeu.
– Da. Ne dam seama ca suntem in voia lui Dumnezeu daca ramanem cu pace, indiferent de raspunsul primit de la celalalt. A fi in voia lui Dumnezeu, a te smeri, inseamna a avea pace. Si, pana la urma, nu putem sa ne smerim atata vreme cat noi cautam „imparatie” omeneasca, stapanie asupra celorlalti. Or Hristos spune asa:
„Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu” (Matei 6:33).
Si Imparatia lui Dumnezeu ce este? Este pace, este bucurie in Duhul Sfant si este dreptate (cf. Romani 14:17). Dar nu este dreptate omeneasca, pentru care ne certam. Eu sunt om, tu esti om. Eu am dreptatea mea si argumentele mele, tu esti om si ai dreptatea ta si argumentele tale. Si noi ne certam pentru dreptatea noastra. Dar inseamna ca, daca ne certam pentru lucrul asta, noi nu cautam Imparatia lui Dumnezeu. Si atunci eu renunt. Si Hristos a spus;
„Da, sunt Fiul lui Dumnezeu, voi ziceti, si sunt Fiul lui Dumnezeu. Dar bine, faceti cum vreti voi”.
Adica ce inseamna dreptatea dumnezeiasca? Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca sunt trei feluri de dreptate: dreptate omeneasca, dreptate ingereasca si dreptatea lui Dumnezeu, dreptate dumnezeiasca. Dreptatea omeneasca este a se da fiecaruia cele ce i se cuvin, dreptatea ingereasca este aceea de-a canta pururea lui Dumnezeu si dreptatea dumnezeiasca este cand renunti la tine pentru celalalt. Jertfa…
– Dragostea!
– Si atunci, daca eu caut pacea, n-o sa ma opresc la pacea asta omeneasca, la armistitiu, ca spune Hristos:
„Pacea Mea o dau voua. Nu cum dau oamenii pace” Ioan l4:27…
Deci este vorba de o cu totul alta pace.
Uite, ii spuneam unei surori, daca intri in bucatarie si vrei o prajitura, sau, stiu eu, o felie de paine, ii spui sorei de la bucatarie:
„Pot sa iau o felie de paine, sora?”.
Dar tu inainte trebuie sa te rogi (ca, daca nu te rogi, reactionezi cu totul altfel):
„Doamne, mi-i foame, si mai este pana la masa… O sa ma duc la bucatarie — dar ce sa fac, daca nu e voia Ta sa iau? Dar eu ma duc pana la bucatarie si incerc. Daca e voia Ta, atunci sa pot sa iau, daca nu, nu”.
Si intri, si vezi ca e sora acolo. Si zici:
„Pot sa iau o felie de paine?”;
daca ea spune „Da” — atunci da, poti sa iei. Deja nu mai e voia ta! Dar, exact cum spuneau Sfintii Parinti, ca
„cel ce face voia lui Dumnezeu, se trezeste de fapt facand voia lui”.
Si atunci eu i-am cerut voia lui Dumnezeu prin sora respectiva. Sau prin parintele duhovnic, sau prin sot, sau prin sotie, sau printr-un copil. Eu stiu o maica care avea probleme cu o sora si voia sa n-o mai primeasca la manastire. Si era de fata o fetita mica, cam de vreo 7-8 anisori. Si se plimba cu fata asta de mana prin preajma manastirii, si o vede pe sora asta ca vine:
„Mai, da’ ti-am spus sa nu mai vii! Du-te si cauta-ti in alta parte!” „Maica, stiti, imi pare rau… Va rog sa ma primiti…”.
Si maica, fiind o maica cu rugaciune, zice:
„Doamne, lumineaza-ma ce sa fac…”.
Si-o-ntreaba pe fetita asta:
„Tu ce zici, s-o primesc inapoi?”.
Si copila:
„Da, maica, iertati-o si primiti-o!”.
Au primit-o, si in ziua de astazi e in manastire, si-a schimbat viata. Dar vezi, daca tii de ambitia ta, de dreptatea ta omeneasca…
Insa, daca intri la bucatarie si sora zice:
„Nu poti sa iei paine, lasa, nu lua acum paine…”,
tu trebuie sa fii pregatit, sa faci rugaciune inainte, pentru ca tu stii ca raspunsul celuilalt e raspunsul lui Dumnezeu. Daca nu faci rugaciune, te superi pe alalalt:
„Cine esti tu sa ma refuzi?”.
Si-asa, invatand lucrul asta, atunci inveti sa le faci pe toate, si cautand pacea sufletului, atunci ra¬mai cu pace si daca iei, si daca nu iei: „Asa a vrut Dumnezeu!”. Dar trebuie pregatire, care consta in rugaciune, in discutia asta cu Dumnezeu. Cat dureaza? Doar nu trebuie sa fac un acatist acuma ca sa ma duc sa cer o felie de pita! Il ai pe Dumnezeu tot timpul cu tine, cum pr-dionisie-si-pr-rafailzicea Parintele Rafail:
„Contactati «satelitul Doamne»”— „Doamne, am nevoie de cutare lucru. Oare ce sa fac? Cum sa fac?”.
Si imediat iti raspunde Dumnezeu.
Cautand voia lui Dumnezeu, ne taiem tot timpul voia in fata celorlalti si intram pe calea Crucii. Spunea Parintele Sofronie ca peste toate, si peste univers, si peste pamant, troneaza Crucea. De ce Crucea? Pentru ca Crucea este… nu simbolul sacrificiului, Crucea este simbolul iubirii. Jertfa suprema, jertfa suprema a dragostei supreme, ca
„Dragoste mai mare ca aceasta nu este…” (cf. Ioan 15:13).
Tot Universul nu se poate tine decat prin jertfa, care este iubire. Masura jertfirii este masura iubirii si masura iubirii este masura jertfirii. In masura in care te poti jertfi pentru cineva, in masura aceea il iubesti. In masura in care iubesti pe cineva, in masura aceea te poti jertfi pentru el…
Material realizat de Anca Stanciu
„Dragostea si smerenia merg impreuna. Atunci cand iubesti pe cineva, nu poti fi egoist cu acea persoana. Dragostea este cel mai minunat lucru din viata unui om. Scopul vietii omului este sa iubeasca. Nimic altceva. Dar ce inseamna aceasta dragoste? Cand vezi pe cineva, pe oricine, fa-te pe tine insuti ca pe un nimic si patrunde in sufletul celuilalt, oricare ar fi el, chiar daca este un facator de rele sau cineva cu care nu te poti intelege…Trebuie sa faci aceasta! Caci si el are intru sine chipul lui Dumnezeu si o inima care bate la fel ca si a ta…Pana nu vei face aceasta, nu il vei putea ajuta pe celalalt”
Maica Gavrilia
(Din: Revista Familia Ortodoxa, februarie, nr.2(49)/2013″Familia)
