Mai întâi a zis simplu că „a făcut Dumnezeu pe om” (Facere 1, 27), iar acum adaugă şi cum l-a făcut: „luând ţărână din pământ”. Deci, când auzi de ţărână, învață-te să fii măsurat cu cugetul, să nu socoteşti lucruri mari despre tine. Când te asaltează gândurile, înălţându-ţi inima şi umflând obiceiul aprinderii spre slavă deşartă sau simplu, din întâmplare sau şi din nişte întâietăţi şi isprăvi, să se aducă împotriva ta îndată aducerea aminte a plăsmuirii tale şi să pricepi că ai fost zidit şi că eşti în întregime ţărână şi naşterea ta este din pământul călcat de tine.
Aşadar, chiar dacă săvârşeşti ceva mare sau mic petrecând pe pământ, ai la îndemână aducerea aminte a smereniei tale. De te luptă mânia, poate pentru că ai fost ocărât când ţi-a zis cineva că eşti de neam prost şi te provoacă să-l ocărăşti înapoi şi să zici împotriva celui ce te-a ocărât lucruri mai aspre decât cele ce ai auzit, coboară privirea ta către pământ şi gândeşte-te de unde ai ieşit şi se stinge îndată mânia. (...)
Aşa, aţintirea cea de-a pururea către maica noastră, pământul, şi cunoaşterea se fac pricină de a ne depărta şi a ne elibera de toate patimile cele grozave şi greu de vindecat care ne luptă totdeauna.
(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului; Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 76-78)
