„Să căutăm lumina lui Hristos care luminează tuturor…” Slujire arhierească de Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului la Mănăstirea Curchi

1254

„În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înţeleagă patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.”

De praznicul Schimbării la Față a Domnului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

„Schimbarea la Faţă a lui Hristos, pe Muntele Taborului, a avut loc cu puţin timp înainte de Pătimirea Lui, şi anume cu 40 de zile îna­inte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu fi zdruncinaţi de cele câte aveau să vadă în zilele următoare.  În troparele Bisericii se vădeşte acest adevăr. Într-unul dintre ele psalmodiem: «Mai înainte de cinstita Crucea Ta şi de Pătimire, luând pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, Stăpâne, în Muntele Taborului Te-ai suit…»  Sărbătorirea pe data de 6/19 august nu este întâmplătoare, pentru că precedă cu 40 de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14/27 septembrie), care este socotită la fel ca Vinerea Mare”, ne explică IPS Părinte Ierotheos Vlachos.

Schimbarea la Față a descoperit înaintea ucenici­lor un colț al viitoarei Împărății a lui Dumnezeu, al slavei și fericirii care-i așteaptă pe toți următorii adevărați ai Dom­nului. Dacă El va fi intru slavă, înseamnă că și ucenicii Lui credincioși se vor desfata de această slavă, fiindcă unde sunt Eu, a făgăduit El, acolo va fi și slujitorul Meu. (In. 12, 26).

„Pentru muritor este greu să-și închipuie și să simtă această fericire, fiindcă cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Cor. 2, 9), însă în momentul Schimbării la Față cel putin cei trei ucenici aleși ai Domnului au simțit, fără îndoia­lă, chiar dacă nu deplin, fericirea vieții viitoare, pacea cereas­că și adierea harului dumnezeiesc, care le-au umplut inimi­le de fericire și bucurie nepovestită”, ne spune Sfantul Vasile al Kineşmei.

La finalul au fost rostite rugăciunile de binecuvântare a strugurilor aduse de credincioși ca semn al mulțumirii către Dumnezeu, dătătorul bunătăţilor.

Ierarhul Orheiului a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre Schimbarea la faţă a Domnului.

„Praznicul împărătesc de astăzi rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului. Este o sărbătoare care ne arată posibilitatea propriei noastre îndumnezeiri, ne prezintă în chip tainic cele viitoare, adică slava de la sfârșitul veacurilor trecătoare și arătarea deplină a Împărăției cerurilor. Mântuitorul Iisus Hristos S-a schimbat la Față pe Muntele Taborului, în timp ce se ruga, și fața Lui a strălucit mai mult decât soarele, și hainele Lui s-au făcut mai strălucitoare, mai luminoase decât lumina, în această zi să ne punem și noi întrebarea: ce ne schimbă sau ce ne poate ajuta să ne schimbăm și noi la față, să ne luminăm la față, ca astfel să gustăm și noi și să fim părtași, pe cât ne este dat, la Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos”, a menționat Preasfinția Sa.

Dumnezeu să ne ajute și să ne întărească să trăim în aşa fel, încât schimbându-ne la faţă aici să ne învrednicească a intra în slava Lui în veacul ce va să fie.

Sursa: manastireacurchi.md

 


Articole postate de același autor
888

Preasfințitul Ioan de Soroca, preoții și credincioșii soroceni au întâmpinat chivotul cu fragmentele din moaștele Fericitei Matrona

În seara zilei de luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Ioan de Soroca însoțit de preoții și credincioșii soroceni au întâmpinat chivotul cu fragmentele din moaștele Fericitei Matrona. Sfințeniile au fost expuse spre închinare în catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca și se vor afla aici până la data de 5 ianuarie 2023. Sfânta […]