Trebuie să ne gândim la atei în primul rând ca la nişte oameni, ca la cei mai săraci dintre fiii oamenilor, ca la nişte otrăviţi şi nu numai ca la nişte otrăvitori. Iar că ei sunt cei mai săraci dintre fiii oamenilor este un lucru ce sare în ochi – căci dacă alţi oameni săraci n-au pâine, nici haine, nici pământ, nici sănătate, aceştia îl au totuşi în inimă pe Dumnezeu, Dătătorul tuturor darurilor, şi au nădejde în Dumnezeu, Făcătorul lor. Iar ateii nici asta n-o au. Ei n-au acea avuţie, cea mai mare dintre toate, pe care trebuie şi pot s-o aibă toţi oamenii: nu-L au pe Dumnezeu.
Ca atare, trebuie să avem faţă de atei milă, nu ură. Dacă ei s-au făcut deşerţi şi ieftini, să ne amintim şi noi de preţul scump cu care am fost plătiţi. Fiindcă Hristos pentru cei necredincioşi a murit, spune apostolul (Romani 5, 6). Aşadar, având în vedere jertfa pe care a făcut-o Hristos şi pentru atei, să ne fie milă de ei ca de nişte morţi şi să ne rugăm Învietorului să învie sufletele lor întru credinţă.
(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 144)
