Să ajutăm la mântuirea altora, împingând la povara lor şi rugându-ne pentru ei

604

„Cum putem ajuta noi, călugării, la mântuirea credincioşilor şi a oamenilor în general?”

Îi ajutăm prin rugăciune, prin cuvânt şi exemplu personal. Scopul pentru care faci o faptă bună, pentru care te rogi, acela contează la Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi a celor din jurul nostru.

Eu, odată, stăteam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. În faţa noastră, se ridica un deal peste care trecea un drum de câmp.

Într-o zi treceau pe drum mai multe care încărcate, între care era şi un om care era un om sărac, cu un car încărcat, cu doi bouşori. La un dâmb nu puteau bouşorii să se ridice, iar omul îi bătea şi îi îndemna. Săracii bouşori au căzut în genunchi, iar eu fiind în cerdac m-am aşezat în genunchi şi cât puteam împingeam de cerdac şi ziceam: „Hai, mă bouşori, sculaţi-vă! Hai cu «Dumnezeu ajută!»”. Aşa strigând, numai ce văd că juncanii se scoală şi pleacă, iar eu bucuros am zis: „Slavă, ţie, Doamne!”

Cam aşa ar trebui să ajutăm la mântuirea altora, împingând la povara lor şi rugându-ne pentru ei.

Extras din Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993, p. 29-30


Articole Asemănătoare
1009

Dumnezeu se ocupă de mântuirea oamenilor, nu noi

Cum putem ajuta pe cineva care este botezat, dar merge foarte rar la biserică, ca să cunoască puterea credinței? Numai și numai rugându-te. O doamnă se plângea unui părinte: „Părinte, așa mă rog de el să vină la biserică!”. Și părintele-i zice: „Doamnă, nu te mai ruga de el, roagă-te pentru el”. Când vrem să-i […]

Articole postate de același autor
970

O bucățică de ciocolată

O povestire adevărată. Această istorie a trimis-o mama unei monahii și se referea la propria ei familie. „În perioada ocupației germane sufeream mult. Am trăit zile în care în casa noastră nu exista nimic altceva în afară de apă. Atunci tatăl nostru ne-a luat de mână și urcând sus pe muntele care se înălța lângă satul […]