Atât de tare îşi bate joc dracul de noi, încât ne face să credem că noi pe toate le facem, când, în realitate, a iubi şi a dărui sunt verbe care nu se leagă de noi, ci de Hristos.
Nu putem iubi şi nu putem dărui decât ceea ce Dumnezeu sistematizează şi construieşte în noi ca iubire şi ca dăruire. Şi, într-un fel sau altul, cine pierde din vedere că Dumnezeu este dăruitorul iubirii şi că Dumnezeu este ziditorul iubirii în dar pierde din vedere esenţa vieţii sale, nu doar între oameni, ci şi în Hristos, până la urmă.
Ştiţi că noi ne definim întotdeauna Ortodoxia spunând că este un mod de viaţă în Hristos – nu-i filozofie, nu-i ideologie, nu este fanatism, nu este fixaţie. Se întâmplă însă de multe ori să nu avem curaj să spunem asta — că Ortodoxia n-are voie să aibă fixaţii, că n-are voie să aibă încrâncenări.
Cum să fii ortodox încrâncenat împotriva cuiva? Nici măcar împotriva păcătosului, căci Dumnezeu urăşte păcatul, dar îl iubeşte pe păcătos. Tocmai încrâncenările acestea ale noastre în încercarea de a dovedi, în permanenţă, structura noastră foarte fermă ne îndepărtează de ceea ce vă spuneam, de modul de viaţă pe care, cu atâta drag, îl numim viaţa în Hristos.
Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 9-10
