Mănăstirea Ţipova este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul Basarabiei. Această fortăreaţă duhovnicească este, după părerea specialiştilor, una dintre cele mai importante din toate complexele monastice de pe malurile Nistrului. Fiind săpată în stâncă înaltă de pe malul râului, reprezintă un punct de atracţie pentru o mulţime de turişti din republică şi de peste hotare.
Romeo Cemîrtan, cercetător științific și doctor în teologie este cel care se ocupă de cercetarea acestui colţişor de rai din ţara noastră, care a văzut faptele eroice ale marilor voievozi, şi a ocrotit poporul nostru în faţa duşmanilor, dar mai ales a fost martorul biruinţelor spirituale a multor sihaştri, prin rugăciunile cărora neamul nostru nu s-a pierdut, ci viază şi luptă să-şi păstreze identitatea naţională şi spirituală.
Romeo Cemîrtan spune că pe parcursul celor cinci ani de cercetare, legendele legate despre acest loc misterios s-au adeverit, numai că interpretarea lor este mai pământeană, dar aceasta nu știrbește din valoarea lor și mai cu seamă din valoarea științelor și iscusinței arhitecturale și militare din epoca medievală.
,,Studiile au confirmat ipoteza domnului Eugen Bîzgu că era o cetate. Astfel, în ultimii doi ani am descoperit că există și alte nivele de apărare care erau legate între ele și creau un sistem defensiv foarte bine gândit. Prin urmare, mănăstirea, ocrotită de stînca milenară, le-a servit moldovenilor veacul la rînd drept scut de apărare în lupta lor dîrză pentru libertate şi independenţă. Mănăstirea – bastion, care a salvat atîtea şi atîtea generaţii de băştinaşi de robia tătaro-turcească, reprezintă o expresie vie a memoriei poporului.”
Cercetătorul ne-a povestit, că odată cu venirea sovieticilor, destinul locaşului sfînt era pecetluit. În 1949 ansamblul monastic a fost închis şi deposedat de pămînt împreună cu toate bunurile gospodăreşti. Obştea, rămînînd fără adăpost, s-a împrăştiat pe la alte mănăstiri, care încă mai activau. Complexul monastic din deal a fost preluat de colhoz, biserica s-a transformat într-un depozit de tutun, iar schitul rupestru a fost jefuit şi distrus. Totuşi, mari demnitari şi-au dat seama de valoarea unicală a acestei comori istorice a neamului nostru. Ulterior, în 1975 a fost luată sub ocrotirea statului.
În 1990 o grupă de arhiologi din Leningrad în urma unor săpături efectuate la schitul rupestru au descoperit un schelet de femeie în vîrstă de 25 ani, care datează din veacul al XV-lea, începutul veacului al XVI-lea. Istoricii cunosc că Ştefan cel Mare şi Sfînt de multe ori a vizitat aceste meleaguri, în luptele sale cu tătarii. O legendă afirmă, că marele domnitor s-a cununat în această mănăstirii cu una din soţiile sale, care după moarte a fost îngropată în acest loc sfînt. Arhiologii au presupus că poate fi vorba de una din primele soţii ale lui Ştefan, Maria Moşanca. Este doar o ipoteză încă neconfirmată ştiinţific. Din nefericire şansa elucidării acestei enigme este minimă, pentru că arhiologii ruşi revenind în Rusia au dus cu ei toate descoperirile făcute pe teritoriul nostru. În 1993 muzeul în aer liber şi-a încetat activitatea. Asociaţia “Fenix” a părăsit această mănăstirii şi ne-au părăsit toate informaţiile şi obiectele istorice legate de braniştea ,,Ţipova”.
Romeo Cemîrtan susține că cercetarea acestui loc sacru l-a ajutat să înțeleagă mut mai bine credința.
,,Credința vine prin două căi, precum este specificat și în Noul Testament: printr-o trăire puternică harică care nu poate fi dobândită de orice om sau printr-o convingere că este adevărat ce spune credința respectivă. Rațiunea mea a căutat și a găsit acele răspunsuri prin studii, exemple și deja încerc să pun pe trăire, ceea ce este mult mai complicat. Convingerea mea personală este că credința duce la cunoaștere, pentru că nu degeaba Mântuitorul a spus că aceasta este viața veșnică să te cunoască pe tine. Deci, cunoașterea lucrului lui Dumnezeu este cea care ne dă statutul de a fi fii Lui și de a lăsa urme demne de strămoșii noștri.”
Cercetătorul își dorește cu desăvârșire ca acest lăcaș sfânt să devină un izvor tămăduitor atât pentru sănătatea duhovnicească, cât și pentru cea trupească și nu numai să fie restaurant, ci să apară și obștea de călugări trăitori care să simtă că acea piatra este îmbibată de rugăciune.
