Petrecem postul Naşterii Domnului. Suntem în aşteptarea frumoaselor clipe ale Întrupării Mântuitorului. Şi natura e în pregătire. Toate din jur se transformă într-o peşteră ce îl aşteaptă pe Marele Prunc – Iisus Hristos. Prin această Naştere simțim că renaşte viaţa noastră sufletească.
Naşterea Domnului vrea să ne aducă bucuria nevinovăţiei şi gingăşia copilăriei. Apoi evenimentul ne face mai responsabili în misiunea noastră de soţi, părinţi, bunei…
În această perioadă a praznicului, toată atenţia ar trebui să fie orientată asupra Pruncului, care vrea să se nască şi în inimile noastre, şi astfel să urmeze un firesc salt duhovnicesc în viaţa fiecăruia.
Să simţim că suntem vii, că vrem să trăim frumos, că iubirea nu s-a stins în noi. Să conştientizăm că Dumnezeu ne este în preajmă, ne iubeşte, ne susţine, ne îndrumă…
În orice familie când se naşte un copil e o aleasă bucurie. Nimic nu poate fi mai frumos şi mai plăcut decât zâmbetul unui prunc. Când mi s-a născut şi mie un copil mult aşteptat, am descoperit nişte lucruri pe care nici nu le bănuiam. Un copilaş umple atâtea goluri, revarsă căldură, aduce lumină şi te trezeşte la o nouă viaţă.
Înainte de a avea copii, credeam că urmaşii sunt o investiţie pentru anii bătrâneţii, când te vor ajuta, susţine, îngriji… Nicidecum. Copiii te ajută să trăieşti viaţa din plin, să te bucuri astăzi, să împărtăşeşti dragostea…
Cât de mare bucurie ar trebui să fie în inima creştină, căci an de an avem binecuvântatul prilej să participăm la Naşterea Mântuitorului, să exclamăm cu toţii: „Hristos se naşte, Slăviţi-L!”.
Să conştientizăm că Hristos vrea să-şi facă loc în inima noastră, care ar deveni un Betleem lăuntric şi din care ar izvorî toată virtutea. Să fim în postura magilor veniţi de la răsărit, care au adus daruri alese. Or, Dumnezeu aşteaptă cel mai de preţ dar – sufletul nostru, care ar fi pus în slujba Domnului şi al aproapelui.
Prin Naşterea lui Hristos simţim că Dumnezeu este prezent în viaţa noastră, că nu este indiferent la ceea ce se întâmplă în lumea asta, că îşi revarsă dragostea peste toată creaţia sa.
De aici vine expresia patristică că Dumnezeu se face om, pentru ca omul să ajungă la Dumnezeu. Atât de mult se smereşte Cel de Sus, încât din dragoste neţărmuită se aduce pe sine în dar creaţiei. Prin Hristos credinţa noastră devine mai personală, viaţa fiindu-ne hristocentrică, deci toate sunt raportate şi trăite prin şi întru Hristos. El devine pentru fiecare suflare creştinească perfectul părinte, dascăl, doctor…
Prin Pruncul Hristos se împlinesc prorocirile, Dumnezeu intervine în creaţie pentru a o reabilita, călăuzi… Deci ni se dă șansa mântuirii.
Tare bine ar fi ca lumea să renască împreună cu Pruncul Iisus Hristos. Atunci am simți și am trăi sărbătoarea cu altă intensitate, atunci de-a dreptul ar urma o schimbare, o reînnoire…
Atunci am înțelege că Dumnezeu ne iubește și vrea să rămânem în această dragoste plină de dăruire.
Preot Octavian Moșin
