Inţelegerea neputinţei omeneşti şi a atotputerniciei harului lui Dumnezeu

1640

Chiar dacă ai patimi, egoism, mânie, dacă eşti o fire ticăloasă, totuşi, dacă simţi că harul lui Dumnezeu poate într-o clipită să le risipească pe toate acestea ca pe un fulg, atunci poţi să spui: "prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt" (1 Cor. 15, 10). 

Si numai atunci îţi deschizi drumul ca să intri la jertfelnicul lui Dumnezeu fără să te primejduieşti să cazi în afară şi să ai simţăminte duhovniceşti mincinoase. Asta este înţelegerea neputinţei omeneşti şi a atotputerniciei harului lui Dumnezeu. Astfel, când am patimi, neputinţe, când am nevoie de ceva duhovnicesc şi pot să spun că asta e treaba lui Dumnezeu, atunci sunt liber. Dacă nu înţeleg asta, nu iese nimic.

Arhimandrit Emilianos SimonopetritulTâlcuiri la sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, p. 135


Articole postate de același autor
7540

Cum am vrut să mă fac călugăr şi de ce nu m-am mai făcut

Părintelui Clement Haralam, starețul Zosima al meu Pe la 25 de ani îmi intrase în cap să le las pe toate și să mă fac călugăr. Eram pe cale să termin Teologia și, cu toate că aveam nevastă acasă, îmi tot căutam de treabă printre frații și părinții de la Trei Ierarhi. Mă trezeam cu […]