Ce uşoară este viaţa duhovnicească! După cum la o expoziţie vezi în prima sală gravuri în metal, în a doua sculpturi în lemn, în a treia schiţe, tot astfel şi în viaţa duhovnicească prima virtute o aduce pe cealaltă. Toată truda, toată zdroaba, toate greutăţile, în realitate, sunt o tihnă. Greutatea vieţii monahale este vederea omului lumesc sau trăirea omului egoist.
Care monah adevărat simte greutate? Care luptător simte că lupta duhovnicească e grea? Cine simte că e dureros să te culci pe jos? Nimeni. Pentru că e de parcă am dormi pe puf. Străinul, însă, care nu a încercat acestea va zice: Grea-i călugăria! Dar dacă va dormi două-trei zile pe podea, va vedea că-i uşor. La fel e şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea. În esenţă, toate sunt o tihnă, o cămară împărătească de nuntă.
Biserica foloseşte cuvântul cămara de nuntă, care exprimă cea mai mare plăcere omenească, pentru a arăta plăcerea luptei duhovniceşti. Gândiţi-vă la scările rulante. Tu stai şi ele te urcă sau te coboară fără nici un efort. Tot aşa e şi în viaţa duhovnicească.
Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi situaţii, trăiri, motive pentru a putea înainta. Nimeni, nici chiar unul nepăsător, nu este lipsit de vreo oarecare experienţă a harului dumnezeiesc, de o anumită rugăciune, de ceva lacrimi. Toţi avem câte ceva. Dumnezeu dă chiar şi celor necredincioşi. Le dă atât de multe, încât nu poate mintea omului să-şi imagineze, altfel necredinciosul n-ar putea fi fără de apărare înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu i le dă pe toate, dar el le neagă. Cu atât mai mult avem experienţe noi, care Îl iubim pe Dumnezeu, care am ieşit din lume pentru Dumnezeu şi unicul nostru scop este Dumnezeu. Pe Dumnezeu L-am pus ca ţintă a căutării noastre. Puţină străduinţă dacă depunem, vom înainta în chip minunat!
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Avva Isaia, cuvinte ascetice, Editura Sfântul Nectarie, pp. 337-338
