Actualitate

Să te rogi cu simplitate

11

Îţi recomand să te rogi cu simplitate. Nu dori şi nu aştepta să obţii rezultate impresionante sau „daruri” ale harului lui Dumnezeu. Consideră-te nevrednic de toate acestea. Numai astfel îţi vei găsi pacea interioară.

Foloseşte rugăciunea rece, fără conţinut, ca pe o hrană a smereniei. Repetă mereu: „Sunt nevrednic, Doamne! Sunt nevrednic, Doamne!”. Dar rosteşte cuvintele acestea cu linişte, fără să te tulburi. Rugăciunea smerită, total opusă celei care îţi face plăcere, este primită de Dumnezeu.

Din Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa, p. 126


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
271

„Nu voi cere ajutorul nimănui, ci vreau ca Tu să mă ajuţi”

De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu are destulă însufleţire, destulă convingere, destulă credinţă tocmai pentru că deznădejdea noastră nu este destul de adâncă, îl vrem pe Dumnezeu împreună cu atât de multe alte lucruri pe care le avem, dorim ajutorul Lui dar în acelaşi timp încercăm să obţinem ajutor de oriunde putem, şi-L […]

Articole postate de același autor
2391

În Duminica Samarinencii Preasfinţitul Episcop Petru, a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Cuv. Parascheva”, Hîncu

14 mai 2017. În a V-a duminică după Paşti, numită și Duminica Samarinencii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la mănăstirea „Cuv. Parascheva” Hîncu. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai mănăstirii. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a […]