„Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune“ – gânduri la Duminica Mironosițelor

3963

În Duminica a treia după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Mironosiţelor, Biserica le cinestește pe femeile mironosițe, iar făcând legătura cu ele și pe toate acele femei iubitoare de Hristos: mame și soţii, fiice și surori, care de-a lungul veacurilor au avut o importanță deosebită în propăvăduirea adevărului credinței în familie, în societate şi în Biserică.

Femeile mironosiţe reprezintă pentru noi întruchiparea sufletului omului, care de multe ori slăbit de păcat, caută cu bună credinţă să revină la împlinirea legii strămoşești a lui Dumnezeu. Cunoaștem că viața unora dintre ele până la întâlnirea Mântuitorului, a avut nu puține alunecări și căderi. Dar dragostea față de Hristos, acea râvnă sfântă, evlavie, bunătate a inimii și marea bărbăţie a sufletelor lor le-au făcut să-și urmeze Învățătorul pe drumul Golgotei, să fie martore la Patimile Mântuitorului cu inimile pline de iubire şi durere pentru suferinţele Sale.

Femeile mironosițe nu au rămas doar în sinaxarele noastre. Exemplul lor a fost urmat de multe alte adevărate mărturisitoare ale lui Hristos, care secole la rând I-au oferit cu iubire mirul faptelor bune, mirul credinţei sincere, mirul evlaviei și fricii de Dumnezeu, mirul dăruirii și jertfirii de sine. Câte mame nu şi-au jertfit propria viaţă dând naştere pruncilor, câte femei nu şi-au jertfit viaţa apărând credința în închisori, deportări, rămânând credincioase Mântuitorului, chiar și cu prețul propriei vieți? Totodată Hristos este și a fost mărturisit de femei prin mirul hărniciei, mirul rugăciunii, mirul milosteniei, al răbdării și al păstrării credinței în familie, prin iubire, dăruire și jertfire.

În una din predicile sale Pr. Ilie Cleopa ne spune: «Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate.»

Adică anume acele femei la adresa cărora renumitului retor Libaniu a exclamat: «Ah, ce femei au creştinii!»

Desigur astăzi femeile reușesc să fie nu doar mame și soții, dar pot să se realizeze și în diferite domenii profesionale, își pot construi o carieră de success sau avea o proprie afacere. Dar ne dorim foarte mult ca în aceste multiple realizări femeile să nu-și pierdă și adevărata menire, cea de a fi sprijin al bărbatului, mamă al copiilor și ucenițe ale Lui Hristos după modelul mironosițelor.

Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!, scria ÎPS Calinic.

În circumstanțele dificile ale vieții de astăzi, în lumea care adesea devine sumbră și fără de sufet, femeile pot și trebuie să devină femei mironosițe. Fie ca tandrețea și sensibilitatea lor, răbdarea și dragostea extraordinară să devină un balsam de consolare, mângâiere pentru viața și societatea noastră.

Căci și astăzi la sigur avem încă foarte multe femei mironosițe, acestea fiind mamele care-și veghează mereu pruncii, soțiile devotate, femeile, care cu timiditatea lor, speranța și dragostea făcătoare de minuni, preschimbă lumea cu mirul dulce al credinței, dăruirii și rugăciunii.

Orice furtună a vieții poate fi biruită de dragoste, rugăciune și credință. E timpul să ne analizăm și propriul suflet pentru a ne găsi puterile ascunse și necunoscute pentru a nu permite celor din jur să ne înghețe inimile. Aceasta este ceea ce învățăm și la ce ne îndeamnă femeile mironosițe, deoarece au fost și rămân un exemplu de răbdare, smerenie, devotament și dragoste.

Sfintelor femei mironosițe, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Episcop Ioan (Moşneguţu)

http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor