PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit două tunderi în monahism

2304

În după-amiaza zilei de vineri, 7 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a vizitat Sfintele Mănăstiri „Sf. M. Mc Gheorghe” din s. Suruceni r. Ialoveni și „Sf. Bnc. Kneaz Vladimir” din s. Horești r. Ialoveni.

Preasfinția Sa a oficiat la Mănăstirea Suruceni tunderea în monahism a monahiei Sinclitichia, iar la Mănăstirea Horești a Protoiereului mitrofor Ștefan Bârcă, care a primit numele în cinstea Dreptului Ioanafan.

La final, Episcopul Siluan le-a dorit monahilor să pastreze ca pe o moștenire de mare preț binecuvântarea de astăzi, pe care au primit-o intrând în randurile monahilor, și le-a urat să aibă binecuvântarea sfinților, trăind după modelul lor luminos, imitând virtuțile lor, să ducă o viață curată și neprihănită, ca toate cererile lor către mântuire să fie împlinite.

Totodată, Preasfinția Sa a amintit că „Monahii sunt rugători pentru întreaga lume. Călugăria este o umblare pe mare, cu nădejdea în ajutorul lui Hristos. În lumea aceasta în care atâtea suflete se scufundă sub greutatea păcatului, monahul caută să dobândească încă din această viaţă aripi asemenea îngerilor, prin ascultare, prin priveghere, prin rugăciune, prin curăţie trupească şi sufletească”.

Slujba tunderii în monahism, consacră trecerea unei persoane din viaţa mirenească în rândurile monahilor.

sursa http://manastiri.md/


Articole postate de același autor
176

Să facem să rodească singurătatea noastră!

Folosiți perioada aceasta de singurătate ca să fiți un părinte mai bun când va fi să fiți. Iar dacă nu veți fi părinte mai bun, folosiți perioada aceasta de singurătate ca să-i ajutați pe cei pe care-i veți avea în față singuri și nu vor putea suporta singurătatea. Vreau să vă spun că, în ciuda […]