PS Petru a participat la festivitățile prilejuite de împlinirea a 55 ani de la naștere a ÎPS Pavel, mitropolit de Vyshgorodsk și Cernobîl

2456
 

În ziua de 16 mai 2016, cînd Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Preacuviosul Teodosie egumenul de la Kievo-Pecersk, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la festivităţile prilejuite de acest eveniment la Lavra Pecerska din Ucraina. Acest eveniment mai este marcat prin faptul că, Chiriarhul locului Înaltpreasfinţitul PAVEL, Mitropolit de Vyshgorodsk şi Cernobîl, îşi sărbătoreşte aniversarea de 55 ani de viaţă.

Cu această frumos prilej, Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit PAVEL, înconjurat de un sobor impunător de arhierei, preoţi şi diaconi a săvîrșit Sfînta Liturghie în Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Lavra Pecerska, Kiev.

Cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpresfințitul Mitropolit VLADIMIR, în calitate de reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din țara noastră, au luat parte la acest eveniment, Stăpînul nostru, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni şi Preasfinţitul NICODIM, Episcop de Edineţ şi Briceni. La acestă liturghie praznicală au luat parte Ierarhi din Ucraina, Rusia, Belarus, Polonia şi Moldova.

După rugăciunea „Tatăl nostru...” Preasfinţitul Episcop PETRU, a adus sincere felicitări Chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitului Mitropolit PAVEL cu ocaza împlinirii a 55 ani de viaţă urîndui pentru viitor, multă sănătate şi ajutor de la Domnul în activităţile Sale.

La finalul Sfintei Liturghii, soborul de arhierei în frunte cu omagiatul zilei acesteia, Înaltpreasfinţitul PAVEL, Mitropolit de Vyshgorodsk şi Cernobîl, au mers în procesiune pînă la peştera unde se află moaştele Preacuviosului Teodosie egumenul de la Kievo-Pecersk unde au înălţat rugăciuni şi s-au închinat lui.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni


Articole Asemănătoare
639

PS Petru: Familia este o Mică Biserică care naşte sfinţi, care naşte oameni cinstiţi, credincioşi şi patrioţi

Familia este celula societăţii, care printr-o unire dintre un bărbat şi o femeie, este cea care dă naştere vieţii pe pămînt. Pentru a avea o familie durabilă, trainică, pregătită pentru greutăţile vieţii, tinerii trebuie să fie informaţi. Scopul general al familiei este mîntuirea unuia prin celălalt, iar  menirea principală a familiei este  naşterea de prunci. […]

Articole postate de același autor
742

Să trăim în aşa fel ca înfricoşătoarea Judecată să nu ne sperie

Ce să facem noi, care avem în faţa ochilor minţii priveliştea înfricoşătoare a Judecăţii? La întrebarea aceasta voi răspunde folosindu-mă de cuvintele Sfântului Apostol Petru: „Drept aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină, şi îndelunga răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire” (2 Pt. 3, […]