Act de caritate în perioada pascală, la Mănăstirea Curchi

2759

Duminică, 15 mai 2016, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, împreună cu soția a vizitat Mănăstirea cu „Nașterea Maicii Domnului” din s. Curchi, r. Orhei, unde în colaborare cu Starețul Mănăstirii, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), au desfășurat un act de caritate cu prilejul sărbătorii împărătești a Învierii Domnului.

În această zi la biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie din cadrul Complexului-monahal Curchi s-au adunat elevi de la mai multe școli din r. Orhei.

În cadrul evenimentului Ambasadorul Federației Ruse a adus în dar copiilor suvenire pascale, dulciuri și seturi de creioane colorate, iar din partea Mănăstirii Curchi, copii au primit iconițe și literatură religioasă.

O surpriză deosebită pentru copii și părinții lor a fost și organizarea unei mese de sărbătoare, în timpul cărei copii au avut ocazia să comunice între ei și să-și împărtășească impresiile, totodată mulțumind organizatorilor Excelenței Sale Dl Ambasador Farit Muhametșin și Starețului Mănăstirii Arhimandritului Siluan.

De menționat că Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova în conlucrare cu Mitropolia Moldovei a desfășurat în ultima perioadă mai multe acte filantropice și acțiuni de caritate în orașele și satele din țara noastră.

sursa moldova.mid.ru


Articole Asemănătoare
126

Ajutor pentru Victor și Cristina!

Victor și Cristina sunt niște copii minunați și curajoși, ce au fost loviți de o nenorocire! Ambii se află internați pentru tratament în Secția de hematologie a Institutului Oncologic, or. Chișinău. Zatic Cristina – 13 ani. Brazilschii Victor – 10 ani. Diagnoza – Leucemie meiloblastica acută. Copii au trecut deja prin multe. Au trecut un curs […]

Articole postate de același autor
2584

În raionul Slobozia se ridică o capelă închinată celor decedaţi în accidente rutiere

La 2 martie 2016 s-au instalat cupola şi crucea de pe capela în construcţie din s. Caragaş, r. Slobozia. Sfântul locaş din centrul satului va fi închinat celor decedaţi în accidente rutiere şi este construit din contribuţia câtorva oameni mărinimoşi din localitate. La eveniment au fost prezenţi prot. Andrei Danilescu, protopop de Slobozia, prot. Petru […]