- Am vrea să facem o scurtă catehizare despre semnificația postului. Cum ați defini dvs. această perioadă cu totul secială din viața creștinului?
- În plan istoric postul a fost dat de Însuși Dumnezeu protopărinților noștri încă în rai. El le-a permis să guste din toate rodurile pomilor din rai cu excepția pomului cunoașterii binelui și răului. Deci prima poruncă a fost cea a înfrânării, ceea ce reprezintă, de fapt, esența postului. Însă, dacă reducem postul la o simplă înfrânare de la anumite bucate, vom rătăci, ajungem la o dietă. Turnând lumină pe aspectul duhovnicesc, postul adevărat înseamnă înfrânare, rugăciune, iertare, pocăință, spovedania păcatelor și lucru asupra sa, un lucru enorm, tindere spre desăvârșire. Postul este armă împotriva răutăților din jurul nostru. El are însemnătate mântuitoare în viața creștinului. Sfântul Vasile spunea: cine nu postește nu se se mântuiește. El vine să-l apropie pe om de Dumnezeu. scopul final este de a deveni mai bun. Omul este centrul bătăliei dintre cele două puteri: cea dumnezeiască și cea a întunericului.
- Afluxul de creștini în biserică este mai mare în posturi. Cum să facem oamenii să vină mai des la biserică?
- A fi creștin înseamnă a menține o relație cu Dumnezeu în rugăciune – conversația cu divinitatea. Aceasta poate fi particulară – în chilie, în cămară, în singurătate, dar poate fi și obștească, în Biserică, unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui. Biserica este locul deosebitei aflări a lui Dumnezeu, care este pretutindeni, dar aceasta e casă de rugăciune, care necesită a fi frecventată nu doar de la caz la caz, ci în permanență. Aici se produce asemenărarea cu Dumnezeu.
- Cum să convingem creștinii care consideră că nu au nevoie de mijlocirea preotului în comunicarea cu Dumnezeu, astfel motivându-și absența din Biserică?
- Suficiența de sine este unul dintre neajunsurile noastre lumești, este o formă de mândrie a celui care consideră că a ajuns cote înalte de desăvârșire. Frecventarea mai deasă a bisericii este o datorie a creștinului.
- Putem spune că avem un popor creștin și o elită atee în Republica Moldova?
- Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu. Credința în Dummnezeu este temelia pe care El crește înțelepciunea omenească. Fiecare este înzestrat cu rațiune, dar depinde cum o folosește. Dar păcatul țintește să distanțeze omul de înțelepciunea dumnezeiască. Tradițional, în satele noastre, cel mai înțelept era un bătrânel gârbovit, smerit, la care veneau tineri și mai puțin tineri după sfat și, rareori, vreun academician a purtat titlul de înțelepț al unei comunități. Scrierile apostolilor, care nu prea au avut carte, au depășit timpurile și mințile luminate ale vremii, demonstrând că înțelepciunea lipsită de frica de Dumnezeu își dezbracă haina desăvârșirii.
- Nu s-a reușit până în prezent includerea obligatorie a studierii religiei ca disciplină în instituțiile de învățământ de toate gradele. Cum să facem să mișcăm carul din loc?
- Dacă nu construim școli, inevitabil, va trebui să construim închisori, este o lege, nescrisă, a omenirii și noi nu suntem excepție. Nimănui nu i-a încurcat vreodată educația religioasă. Îmi pare rău că la noi clasa politică nu conștientizează această realitate.
- Biserica ortodoxă și slujitorii ei, inclusiv Sfinția Voastră, sunt ținta atacurilor din partea mass-media. De ce anume Biserica Ortodoxă și nu o altă organizație religioasă sunt supuse unor asemenea denigrări sitematice?
- Să nu punem semn de agalitate între biserică și alte secte. Biserica nu se limitează la aspectul pământesc, ea este un product dumnezeiesc, secta este arta unui product omenesc. Ortodoxia atrage critica pentru că propovăduiește adevărul, declară dezacordul cu răul, astfel se prezintă ca un obstacol în fața răului, iată de ce este ținta atacurilor. Mulți dintre confrații mei sunt chiar batjocuriți de unele posturi de televiziune, dar preoții fiind sfințiți, sunt purtătorii harului dumnezeiesc, și celor care îi critică li se adresează cuvintele Sf. Ap. Pavel: ,,Cine te-a pus pe tine judecător peste fratele tău?’’ Denigrarea vine din lispa de educație religioasă a multor oameni, poate este și insuficiența activității preoților, care nu au venit cu mesajul convingător: nu judeca și nu vei fi judecat, nu blestema și nu vei fi blestemat.
- Suntem o țară omogenă sub aspect religios, circa 90 % de ortodocși, de biserica noastră țin multe etnii, nu considerați că anume credința ar trebui să fie un factor mai puternic de coeziune a societății?
- O rețetă de consolidare a societății poate fi considerat modelul Căpriana. Reconstruirea mănăstirii, la care am participat cu toții, a fost motiv de mândrie națională. A fost o lucrare de clacă, în numele cuibului duhovniciei noastre. Îmi pare rău că nimeni nu își ia responsabilitatea de a încerca reunirea societății în baza pricipiului credinței.
- Cum să propulsăm la cârma țării lideri care să susțină valorile credinței, oameni cu mai multă atenție față de mesajul bisericii noastre?
- Ne trebuie un Moise salvator. Dacă nu, cred că avem mame capabile să-l nască, să-l crească, altfel eșuăm, riscăm să pierdem tot ce au acumulat străbunii noștri. Ei ne-au creat o temelie dură, nouă ne rămâne doar să o menținem și să o transmitem generațiilor următoare. Dar acum asistăm doar la demolarea a ceea ce a fost zidit anterior și e un păcat foarte mare.
- Totuși cred că avem parte de o înviorare în viața religioasă, cel puțin astăzi putem vedea persoane de diferite vârste, făcându-și semnul crucii în fața unei biserici, semn de binețe în fața Domnului.
Fragment din cadrul emisiunii MegaFon adaptat şi prelucrat de redacţia "Altarul Credinţei"
