Programul sărbătorii Sfintei Parascheva, la Iași (7-16 octombrie)

2643

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe la Iași sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6:00 racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie.

La sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi aduse în Iași și moaștele Sfântului Paisie de la Neamț. Sfântul Paisie (Velicicovschi) de la Neamţ este omagiat anul acesta în toată Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 300 de ani de la nașterea sa. Anul 2022 a fost proclamat drept Anul comemorativ al Sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ.


Articole postate de același autor
3656

Sărbătorirea hramului Mănăstirii Răciula, prin slujire arhierească

Marți, 21 septembrie 2021, de sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Răciula, întrucât această veche vatră monahală își cinstește hramul în această sfântă zi. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat călduros și deosebit  de Stareța Mănăstirii, Schiegumena EUSTOLIA (Rotari), monahia LAVRENTIA (Borța), maica superioară a acestei mănăstiri, […]